Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Lavrov: Rusia ajută la lupta contra insurgenților islamiști în Irak

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri că Moscova ajută la lupta contra insurgenților islamiști în Irak cu acordul guvernului de la Bagdad

de Redactia Observator

la 15.10.2015 , 08:19

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri că Moscova ajută la lupta contra insurgenților islamiști în Irak cu acordul guvernului de la Bagdad

"Este necesară sprijinirea cooperării între guvernul irakian și Kurdistanul irakian în lupta contra terorismului, dar noi o facem cu acordul guvernului", a precizat el.

Lavrov, care s-a exprimat la Consiliul Euro-Arctic al Mării Barents de la Oulu, în Finlanda, a declarat de asemenea că un nou centru de informații la Bagdad, cu personal compus în prezent din oficiali ruși, irakieni, iranieni și sirieni, rămâne deschis tuturor părților interesate.

Articolul continuă după reclamă

"Aceste evenimente arată că toți cei care se opun terorismului ar trebui să se unească și să coordoneze acțiunea", a adăugat el.

Irakul a început bombardarea jihadiștilor Statul Islamic cu ajutorul noului centru de informații, a anunțat marți un parlamentar irakian.

Lavrov a mai declarat că turbulențele din Orientul Mijlociu au fost provocate de căderea statelor naționale. El a spus că din cauza unui vid de putere, Libia s-a transformat într-o gaură neagră prin care oameni și arme au fost introduse ilegal, notează Reuters.

El a adăugat că refugiații sirieni sunt cei care trebuie să decidă în care țară să-și caute adăpost. Rusia a furnizat ajutor financiar și umanitar Iordaniei și Libanului pentru a face față afluxului de oameni ce fug de război, a mai precizat Lavrov.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Lavrov: Rusia ajută la lupta contra insurgenților islamiști în Irak