Antena Meniu Search
x

Video Un singur român a fost evacuat din Afganistan cu avionul militar trimis de România. Ceilalți 15 care au solicitat ajutor nu reușesc să ajungă la aeroport

Ministerul de Externe anunță că dintre cei 33 de cetățeni români înregistrați ca fiind prezenți în Afganistan, 16 persoane au solicitat asistență în vederea evacuării. Aceștia sunt angajați ai unei agenții NATO, ai unui program ONU și ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan. Un singurul cetățean român a fost evacuat până acum cu avionul militar trimis de România. El se afla deja la aeroport în momentul în care avionul a ajuns la aeroportul din Kabul.

de Redactia Observator

la 19.08.2021, 12:21

 MAE confirmă evacuarea unui cetăţean român din Afganistan. "Celula de criză interinstituțională, care a continuat să activeze în regim permanent pentru asigurarea evacuării cetățenilor români care și-au manifestat opțiunea de a fi repatriați din Afganistan, informează că un prim zbor la Kabul al aeronavei militare de transport românești s-a desfășurat în bune condiții și a reușit evacuarea, în această etapă, a unui cetățean român pe această cale.  Astfel, aeronava militară de transport a Forțelor Aeriene Române a aterizat în cursul nopții pe aeroportul internațional din Kabul în condiții de siguranță. Pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord și o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistență de specialitate. 

La bordul aeronavei a fost preluat, în această etapă, un cetățean român, angajat al unei agenții NATO, aflat deja pe aeroportul internațional din Kabul, care a optat pentru evacuare. Condițiile de securitate deosebit de dificile și periculoase din Kabul au făcut ca accesul altor grupuri de cetățeni români spre aeroport să nu poată fi realizat până la momentul prezenței aeronavei românești pe aeroport, deși exista o astfel de perspectivă. Este de precizat, de asemenea, că accesul către aeroport este îngreunat și de procedurile de verificare de la diferite puncte de control și de numărul ridicat de persoane interesate să ajungă la aeroport, iar intrarea în aeroport este în sine un proces complex. De altfel, există și alți cetățeni ai unor state europene sau aliate care nu au putut ajunge la aeroport pentru a fi preluați de aeronavele trimise de statele lor. 

Având în vedere faptul că cea mai mare parte a cetățenilor români care au optat pentru evacuare se află în locații din afara aeroportului internațional, autoritățile române din cadrul Celulei de criză interinstituționale au efectuat demersuri complexe, pe canale specifice, pentru asigurarea transferului lor către aeroport. De asemenea, Celula de criză interinstituțională menține permanent legătura cu cetățenii români aflați în diversele locații din Kabul. Ulterior preluării cetățeanului român, aeronava a decolat cu destinația Islamabad, unde a ajuns în condiții de siguranță, fiind asistată la sosire de personalul Ambasadei României în Pakistan. Aeronava Forțelor Aeriene Române va staționa în perioada următoare la Islamabad, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru evacuarea altor cetățeni români atunci când aceștia vor ajunge în aeroportul internațional", anunţă MAE într-un comunicat.

Președintele american Joe Biden a spus, într-un interviu acordat ABC News că haosul din Afganistan ”era inevitabil” și că nu s-au făcut greșeli în retragerea trupelor SUA din țară. Biden a mai spus că trupele americane ar putea rămâne în Afganistan dincolo de termenul limită pentru retragere, având în vedere că luptătorii talibani îi împiedică pe cei evacuaţi să ajungă pe aeroportul din Kabul.  Un român a fost scos aseară din Afganistan, cu o aeronavă C-130 Hercules, şi dus în Pakistan. Alţi 15-16 au încercat să intre în aeroportul din Kabul, însă nu au reuşit din cauza populaţiei civile strânse în zonă.

Pe acelaşi subiect

Mii de afghani au ieşit pe străzile din Jalalabad, al cincilea oraş ca mărime al ţării, îngroziţi că vor fi conduşi - din nou - de talibani. Manifestanţii au ridicat din nou drapelul naţional, înlocuit de islamişti cu unul de-al lor. Dar pentru asta au plătit cu sânge. "Stau aici, în faţa voastră. Puteţi să mă loviţi cu 30 de gloanţe. Omorâţi-mă. Îmi voi sacrifica viaţa pentru acest steag". 

Femeie ucisă pentru că nu purta vălul islamic

Deşi noii stăpâni ai Afganistanului promit să respecte drepturile femeilor, din provincie se relatează că o localnică a fost ucisă pentru că nu purta vălul islamic. Iar la Kabul, islamiştii i-au interzis unei jurnaliste accesul în televiziunea unde lucrează.  "Din păcate, nu mi s-a mai permis accesul, deşi am legitimaţie de serviciu. Angajaţii bărbaţi au putut intra, dar eu am fost ameninţată. Mi-au spus că regimul s-a schimbat, deci noi, femeile, suntem în pericol", spune Shabnam Dawran, prezentatoare în Afganistan.

La Kabul, patrulele talibanilor au început să ridice oamenii chiar din casele lor. Islamiştii susţin că-i urmăresc doar pe autorii jafurilor care, într-adevăr, s-au înmulţit după schimbarea regimului. Dar ei nu-i conving nici pe afganii rămaşi în ţară, nici pe cei din străinătate, cum este o tânără aflată, de patru ani, la studii în România.  "Tot nu putem să avem încredere, pentru că tot sunt un grup de terorişti, care au fost şi înainte şi nu credem că s-a schimbat ceva", explică Fati Ma.

Situaţia este disperată şi în zona aeroportului din Kabul

În zona aeroportului din Kabul, taşibanii nu permit accesul tuturor afganilor care doresc să plece din ţară şi chiar au deschis focul pentru a-i opri. Din păcate, nu toţi românii care urmează să fie evacuaţi au ajuns la aeroport. Ar fi urmat să fie luaţi cu două aeronave. Una aparţinând Grupului de Transport Aerian Strategic şi care a decolat de la o bază din Ungaria, iar cealaltă, un Hercules, trimis de la Bucureşti. Un al treilea avion va prelua românii care au părăsit deja Afganistanul şi se află în alte state sigure. 

Biden continuă să susţină că retragerea din Afganistan a fost o decizie bună

Pentagonul a precizat că soldaţii americani, câteva mii la număr, se concentrează pe securizarea aeroportului şi nu îi pot proteja pe afganii care doresc să ajungă acolo. Preşedintele Biden continuă să susţină că retragerea din Afganistan a fost o decizie bună, chiar dacă a provocat haos.  "Ideea că, într-un fel, am fi găsit o cale să ne retragem fără să urmeze haosul... eu nu ştiu cum s-ar fi putut face aşa ceva", a declarat Joe Biden. 

Atât Biden, a cărui popularitate a scăzut serios în ultimele zile, cât şi premierul britanic au fost criticaţi indirect în parlamentul de la Londra. Un deputat, veteran al războiului din Afganistan, a denunţat abandonarea acestei ţări de către Occident: "În ultima săptămână, am simţit mânie, durere şi furie. Am avut sentimentul că nu s-a abandonat doar o ţară, ci şi toate sacrificiile pe care le-au făcut prietenii mei".  Surprinzător, şeful statului-major al armatei britanice s-a arătat dispus să le dea talibanilor şansa de a dovedi că s-au schimbat. El a primit replici severe din partea altor veterani.

Româncă prinsă încercând să scoată din țară un adolescent afgan într-un geamantan

În faţa ameninţării talibanilor, devenită până la urmă realitate, peste o jumătate de milion de afgani şi-au părăsit ţara de la începutul anului. Iar drumul fugarilor spre Occident trece, tot mai des, prin ţara noastră. La Curtici, poliţiştii de frontieră au oprit o româncă de 24 de ani care ascunsese într-o valiză un adolescent afgan, pe care voia să-l ducă, ilegal, până în Austria. 

”Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au descoperit, într-un tren internaţional care avea ca destinaţie Austria, un cetățean afgan, în vârstă de 15 ani, ascuns în geamantanul care aparţinea unui pasager, cetăţean român. Astăzi dimineață, în jurul orei 02:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, călătorind ca pasager în trenul IR 346 – 1, o femeie, cetățean român, în vârstă de 24 de ani.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat semne vizibile de agitație, motiv pentru care s-a procedat la controlul amănunțit al bagajelor. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit un adolescent ascuns într-un geamantan care îi aparţinea femeii. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit că persoana în cauză este cetățean afgan, în vârstă de 15 ani. Femeia a declarat ca este prietena fratelui minorului şi că intenţiona să-l ducă pe acesta la ruda sa, aflată în Germania. Minorul a fost preluat de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Arad. În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat și complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis Poliția de Frontieră.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Observator » Stiri externe » Un singur român a fost evacuat din Afganistan cu avionul militar trimis de România. Ceilalți 15 care au solicitat ajutor nu reușesc să ajungă la aeroport