Video Lovitură de stat în Niger. Macron avertizează cu "un răspuns ferm și imediat", după violențele de la ambasadă
Mii de persoane, în majoritate tineri, au manifestat împotriva Franţei în capitala republicii Niger, unde a avut loc acum câteva zile o lovitură de stat militară. Protestatarii au incendiat poarta ambasadei franceze şi au scandat lozinci ostile preşedintelui Emmanuel Macron. Unii dintre ei au arborat, în schimb, drapelul Rusiei, alături de cel al Nigerului. În cele din urmă, mulţimea a fost dispersată de militari. Miercuri, preşedintele Nigerului a fost reţinut chiar de propria sa gardă, al cărei comandant şi-a asumat puterea în stat. Franţa, Statele Unite şi mai multe ţări africane au condamnat lovitura de stat. Dar aceasta a fost salutată de Evgheni Prigojin, şeful grupului rusesc de mercenari Wagner, activ în câteva ţări vecine cu Nigerul.
Mii de persoane au demonstrat duminică în faţa ambasadei Franţei de la Niamey, înainte de a fi dispersate cu gaze lacrimogene, în timpul unei manifestaţii de susţinere a militarilor pucişti care l-au răsturnat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum în Niger, relatează AFP.
Ca reacţie la aceste violenţe, Palatul Elysee a transmis că preşedintele francez Emmanuel Macron "nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale" şi că Parisul va răspunde "imediat şi ferm".
Lovitură de stat în Niger. Franța avertizează cu "un răspuns ferm și imediat"
"Oricine ar ataca cetăţenii, armata, diplomaţii şi autorităţile franceze ar vedea cum Franţa va răspunde într-un mod imediat şi ferm. Preşedintele Republicii nu va tolera niciun atac asupra Franţei şi a intereselor sale", a precizat Palatul Elysee.
- Lovitură de stat în Niger. O grupare militară susține că a preluat puterea de la preşedintele ales democratic...
- Ucrainenii folosesc pe front rachete nord-coreene confiscate de la ruşi. Şi Putin l-a trimis pe Şoigu după...
- Un diplomat din Uganda s-a îmbrăcat într-un tricou cu portretele lui Putin, la summitul Rusia-Africa. Jurnaliştii...
- Rusia a semnat contracte pentru vânzarea de armament cu 40 de ţări africane. Unele state au renunţat la...
"Franţa sprijină, de asemenea, toate iniţiativele regionale" care vizează "restabilirea ordinii constituţionale" şi întoarcerea preşedintelui ales Mohamed Bazoum, răsturnat de pucişti.
Şi Ministerul francez al Afacerilor Externe a condamnat "orice violenţă împotriva proprietăţilor diplomatice, a căror securitate este responsabilitatea statului gazdă".
"Forţele din Niger au obligaţia de a asigura securitatea proprietăţilor noastre diplomatice şi consulare în conformitate cu Convenţiile de la Viena" şi "le îndemnăm să-şi îndeplinească această obligaţie impusă de dreptul internaţional", a transmis Quai d'Orsay, a cărui ambasadă a fost vizată duminică dimineaţă de protestatarii pro-militari care l-au răsturnat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum.
Franța are 1.500 de militari în Niger
Franţa, aliatul Nigerului în lupta împotriva jihadiştilor şi pentru dezvoltare, şi care are 1.500 de soldaţi în această ţară, a anunţat sâmbătă că îşi suspendă ajutorul în urma loviturii de stat militare.
Demonstraţia a început cu un marş către Adunarea Naţională, cu mulţimi fluturând steaguri ruseşti şi ale Nigerului. Mişcarea civilă M62, care protestase deja împotriva operaţiunii Barkhane a armatei franceze în Sahel şi Sahara, a lansat apelul la demonstraţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰