Video Luca și Cristian, doi prieteni alpinişti dispăruți de 5 zile în Valea Iadului din munții Apenini, au fost găsiți morți în a treia zi de Crăciun
Doi alipiniști care au dispărut duminică în munţii Apenini din Italia au fost găsiţi fără suflare. Salvamontiştii au reuşit să-i localizeze pe bărbaţi cu ajutorul unui elicopter, după mai multe zile în care operaţiunile de căutare le-au fost îngreunate de ninsori puternice.
Erau de nedespărțit, amândoi locuiau în Santarcangelo, o comună din provincia Rimini, Italia, iar cunoscuții îi descriu drept "mari pasionați de sport, iubitori de munte, în special de alpinism".
Luca și Cristian au fost găsiți morți, unul lângă celălalt, în a treia zi de Crăciun
Luca Perazzini și Cristian Gualdi, de 42 și, respectiv, 48 de ani, au dispărut de duminică, 22 decembrie, pe masivul Gran Sasso, din L'Aquila. Potrivit publicației La Stampa, vremea rea i-a prins pe cei doi prieteni la peste 2.700 de metri altitudine, în Vallone dell'Inferno (Valea Iadului), de unde unul dintre ei a reușit să sune la numărul de urgenţă.
După zile întregi de căutări, echipele de salvatori i-au găsit pe cei doi fără viață. Erau unul lângă celălalt. Au fost recuperați cu elicopterele pompierilor și serviciilor sanitare și redați familiilor, care au sperat până în ultima clipă la o minune. O minune de Crăciun care nu a mai venit niciodată.
- Regele Spaniei a apărut bronzat, cu urme de ochelari, la un forum din Madrid. Fusese la schi în Formigal
- Atacul cu cuțitul din Amsterdam ar fi avut motivație teroristă. Cine sunt victimele ucraineanului din Doneţk
- Rusia spune că nu poate accepta planul SUA de a soluționa războiul din Ucraina, Trump e convins că Putin va semna...
- Paros şi Mykonos, sub cod roşu de inundaţii. A plouat într-o zi cât pentru o lună. Șuvoaiele au acoperit...
- Al patrulea soldat american dispărut în Lituania a fost găsit mort, la o zi după descoperirea camarazilor săi

Luca și Cristian, doi prieteni alipiniști dispăruți de 5 zile în Valea Iadului din munții Apenini, au fost găsiți morți în a treia zi de Crăciun
ilrestodelcarlino.it
Nici unul dintre ei nu a avut copii.
Într-o fotografie publicată pe Facebook și care a făcut înconjurul Italiei, în ultimele zile, Luca Perazzini și Cristian Gualdi au căștile de protecție pe cap, cizmele, frânghiile și hamurile strânse în jurul taliei. Zâmbesc în vârful unui vârf de munte acoperit de zăpadă. Era zâmbetul a doi prieteni de nedespărțit, care tocmai terminaseră o nouă aventură în elementul lor natural: munții.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰