Antena Meniu Search
x

Lupta unei rusoaice pentru a-și salva fiii din războiul lui Putin: "Sunt în armată de 3 luni. Au ținut arma în mână o singură dată"

Când cei doi fii ai Marinei au fost recrutați, anul trecut, în armata rusă, femeia a fost încântată că copiii săi vor face serviciul militar timp de un an. "Le-am spus că este datoria lor față de patria mamă". Însă, câteva săptămâni mai târziu, situația s-a schimbat radical după ce, cei doi frați au fost transferați la granița cu Ucraina, scrie BBC.

Iulia Iancu
de Iulia Iancu

la 30.05.2022, 10:49

Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă - Profimedia Images

Pe 24 februarie, Vladimir Putin a ordonat trupelor rusești să invadeze Ucraina. Din acea zi, Marina nu și-a mai putut contacta fiii. 

„Pentru mine, timpul s-a oprit. Nu mai puteam mânca, nu mai puteam dormi. Vorbeam cu mamele altor recruți din aceeași unitate. Multe dintre ele, al fel ca și mine, nu și-au mai putut contacta copiii”.

Kremlinul a promis că tinerii recruți nu vor fi trimiși pe frontul din Ucraina. Așadar, unde au dispărut copiii Marinei? „M-am urcat în mașină și am plecat în căutarea lor. Când am vorbit cu unul dintre comandanți, acesta insista că participă la exerciții militare, pe un câmp. Le-am spus că i-am căutat peste tot, pe unde erau organizate exerciții și nu i-am găsit. "Vă rog să nu mă mințiți”." Comandantul i-a închis telefonul în nas.

„Din disperare am încercat să intru în Ucraina. Nu m-au lăsat”. Apoi, au început să apară primele informații de rușii răniți și uciși pe front. Marina s-a grăbit la spitalul militar, însă copiii ei nu erau acolo, dar imaginile văzute au marcat-o profund. 

Pe acelaşi subiect

Spitale pline de răniți, dar lipsite de medicamente esențiale

„În spital nu erau suficiente medicamente sau bandaje. Soldaților le era frig și foame. Localnicii cu inimă mare aduceau mâncare și apă la spital”. 

În cele din urmă, un soldat internat i-a spus femeii că cei doi frați sunt pe frontul din Ucraina. „Mi s-a spus: Copiii tăi au semnat contracte militare pentru a fi soldați profesioniști. Ei participă la operațiunea militară specială în Ucraina. Se vor întoarce ca eroi”.

„Despre ce naiba vorbești? Nu aveau de gând să semneze un contract”, a fost răspunsul femeii. „Sunt în armată de trei luni. Au ținut arma în mână o singură dată. Au fost o singură dată într-un poligon. Am scris procuraturii pentru a cere investigarea situației. Le-am spus că fiii mei nu ar fi putut semna contracte militare. Au scris și alte mame, în aceeași situație ca și mine".

Serviciul militar în Rusia durează 12 luni și, cu unele excepții, este obligatoriu pentru toți bărbații ruși cu vârsta cuprinsă între 18 și 27 de ani.

Pe 5 martie, președintele Putin a anunțat că „la operațiune iau parte doar soldați profesioniști. Nu există nici măcar un recrut acolo și nu avem de gând să îi trimitem”. Dar, patru zile mai târziu, Ministerul rus al Apărării a recunoscut, pentru prima dată, că printre militarii implicați în ofensiva rusă din Ucraina se numărau și recruți. 

Lupta unei mame pentru a-și salva fiii din război

Un purtător de cuvânt al Kremlinului a declarat că președintele a ordonat Parchetului Militar să investigheze modul în care au ajuns recruții în Ucraina. Plângerea oficială a Marinei a fost admisă. Autoritățile ruse au confirmat că fiii ei nu au semnat contracte militare. Ambii fii au fost înapoiați în Rusia.

„Mi-au permis să vin și să-mi iau mezinul acasă, pentru o zi”, spune Marina. „În timp ce conduceam să-l iau, l-am sunat și l-am întrebat dacă are nevoie de ceva. „Mamă, nu am nevoie de nimic”, mi-a răspuns el, „doar de tine”.

"Când l-am văzut arăta îngrozitor. Băieții care s-au întors de pe front erau slabi, murdari și epuizați. Le-au fost rupte hainele. Fiul meu a spus: "E mai bine nu știi ce se întâmplă acolo". Dar tot ce conta pentru mine era că se întorsese în viață”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri externe » Lupta unei rusoaice pentru a-și salva fiii din războiul lui Putin: "Sunt în armată de 3 luni. Au ținut arma în mână o singură dată"