Mall din Kremenciuk, cu peste 1000 de oameni în interior, lovit de o rachetă rusească, anunță Zelenski. Un prim bilanț indică 2 morți
O rachetă rusească a lovit, luni un centru comercial din oraşul Kremenciuk, din centrul Ucrainei, au anunţat preşedintele ţării, Volodimir Zelenski, şi alţi oficiali locali. Un prim bilanț indică doi morți și cel puțin 20 de răniți.
El a spus că peste 1.000 de persoane se aflau în centrul comercial la momentul atacului. Zelenski nu a furnizat amănunte privind numărul de victime, dar a menţionat că "este imposibil de imaginat numărul acestor".
„Ocupanții au lovit un centru comercial cu peste o mie de civili înăuntru”, a spus Zelensky pe Telegram. „Clădirea este în flăcări, iar salvatorii încearcă să stingă incendiul, numărul victimelor este imposibil de imaginat. Nu a reprezentat nicio amenințare pentru armata rusă. Nicio valoare strategică. Oamenii au vrut doar să trăiască o viață normală, ceea ce îi înfurie atât de mult pe invadatori", potrivit liderului de la Kiev, citat de BBC.
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte douăzeci au fost rănite în urma atacului, potrivit lui Kirilo Timoşenko, adjunct al şefului biroului preşedintelui. Din cele douăzeci de persoane rănite, nouă sunt în stare gravă, a mai spus Timoşenko.
Corespondentul pentru The Economist, Oliver Carroll, afirmă că la faţa locului au loc ”scene de groază” şi precizează că un bărbat care vorbea la telefon a spus că oamenii se află în clădire, iar pereţii încep să cadă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰