Maratonul filmelor americane
E gală de film una după alta în Statele Unite ale Americii şi totul va culmina cu Oscarurile din martie. Până atunci cele mai reuşite filme din 2013 se întrec în a câştiga cât mai multe trofee
Cea de-a 25-a gală a premiilor decernate de Sindicatul producătorilor americani a avut loc aseară, la Los Angeles.
Iar Marii câştigători au fost două pelicule care se bat şi pentru mult- râvnitul Oscar.
Momentan "Misiune în spaţiu" şi 12 ani de sclavie s-au mulţumit să împartă trofeful oferit de producătorii americani pentru cel mai bun film.
O premieră ca două filme să împartă o distincţie.
Cu o seară în urmă Brad Pitt dar şi toate vedetele momentului din imperiul fimului au strălucit la O ALTĂ gală: Premiile Sindicatului actorilor americani, cunoscut drep SAG Awards.
Evenimentul a avut şi un moment extrem de tensionat. pe covorul roşu: Julia Roberts era să se accidenteze grav, când mai mult fani au căzut cu balustradă cu tot la câţiva centimetri de picioarele actriţei.
Cate Blanchett, în schimb a avut parte de un moment mult mai plăcut: A fost desemnatã cea mai bunã actriţă, graţie prestaţiei sale din "Blue Jasmine" de Woody Allen, în timp ce Matthew McConaughey s-a impus la categoria "cel mai bun actor", cu rolul din "Dallas Buyers Club".
Iar nou venita în clubul exclusivist al actorilor de primă clasă Lupita Nyong'o a câştigat primul ei premiu SAG-pentru cea mai bunã actriţă într-un rol secundar, în filmul "12 ani de sclavie".
Sindicatul actorilor americani este format din 165.000 de artişti de film şi televiziune. Premiile SAG pot oferi o idee despre actorii favoriţi în cursa pentru premiile Oscar.
SUA GUILD AWARDS Dramele "Gravity 3D: Misiune în spaţiu/ Gravity", de Alfonso Cuarón, şi "12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave", de Steve McQueen, au câştigat, ex-aequo, trofeul pentru cel mai bun film la gala premiilor Sindicatului producatorilor americani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰