Marea Barieră de Corali, amenințată cu extincția
Schimbările climatice au efecte devastatoare asupra ecosistemului. Mai bine de jumătate din Marea Barieră de Corali a murit în ultimii 25 de ani din cauza încălzirii globale.
- Cele mai mari pierderi au avut loc în 2016 și 2017.
- Cele mai afectate specii sunt coralii ramificati si cei sub formă de masă.
Încălzirea globală aduce schimbări dramatice în ecosistem. Un studiu recent arată că mai bine de jumătate din Marea Barieră de Corali a murit în ultimii 25 de ani din cauza schimbărilor climatice.
Datele îngrijorătoare vin în urma unui studiu realizat între 1995 şi 2017. Potrivit cercetătorilor, în această perioadă peste 50% din recifele de corali au murit din cauza încălzirii oceanelor.
Cele mai mari pierderi au avut loc în 2016 și 2017 iar cele mai afectate specii sunt coralii ramificati si cei sub formă de masă. Îngrijorările sunt cu atât mai mari având în vedere că multe specii marine trăiesc în aceste recife.
Cu o lungime de 2.300 de kilometri, Marea Barieră de Corali riscă să dispară definitiv dacă temperatura va continua să crească.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰