Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Marea Insulă de Gunoaie" din Oceanul Pacific şi-a format propriul ecosistem. Creaturile care trăiesc aici provin de la mii de kilometri distanţă

Diverse creaturi maritime specifice coastelor, inclusiv mici crabi și anemone, au fost descoperite de oamenii de știință pe "Marea Insulă de Gunoaie" din Oceanul Pacific. Vietăţile trăiesc la mii de kilometri de "casa" lor, pe resturile de plastic care formează această "insulă" de peste 1,6 milioane de kilometri pătraţi, situată în ocean, între California și Hawaii.

de Redactia Observator

la 18.04.2023 , 12:44

- Shutterstock

Într-un nou studiu publicat luni în jurnalul Nature Ecology & Evolution, o echipă de cercetători a dezvăluit că zeci de specii de organisme nevertebrate de coastă au reușit să supraviețuiască și să se reproducă pe gunoiul de plastic care plutește în ocean de ani de zile, relatează CNN.

Oamenii de știință au spus că descoperirile sugerează că poluarea cu plastic din ocean ar putea permite crearea de noi ecosisteme plutitoare, cu specii care în mod normal nu sunt capabile să supraviețuiască în largul oceanului.

Ce au mai descoperit oamenii de ştiinţă

Articolul continuă după reclamă

„A fost surprinzător să văd cât de frecvente erau speciile de coastă. Se aflau pe 70% din resturile pe care le-am găsit”, a declarat Linsey Haram, cercetător la Institutul Național de Alimentație și Agricultură și autorul principal al studiului.

Pe acelaşi subiect

Lindsey și colegii săi au examinat 105 bucăţi de plastic din Marea insulă de gunoaie între noiembrie 2018 și ianuarie 2019. Ei au identificat 484 de organisme nevertebrate marine pe aceste resturi, reprezentând 46 de specii diferite, dintre care 80% se găsesc în mod normal pe coastă.

Până acum nu se ştie exact cum au ajuns creaturile în largul oceanului și cum supraviețuiesc acolo. Nu se știe nici dacă au ajuns întâmplator, pe o bucată de plastic de care s-au atașat de coastă sau dacă au fost capabile să colonizeze noi obiecte.

"Marea Insulă de Gunoaie" din Oceanul Pacific, cea mai mare acumulare de plastic din lume

"Marea Insulă de Gunoaie" din Oceanul Pacific este de şapte ori mai mare decât suprafaţa României. Insula este delimitată de un curent circular uriaș, care trage gunoiul spre centru și îl prinde acolo, creând un vortex.

Ocean Cleanup, ONG pentru protecţia mediului, estimează că acolo există aproximativ 1,8 trilioane de bucăți de plastic care cântăresc aproximativ 80.000 de tone. Majoritatea plasticului găsit în vârtej provine din industria pescuitului.

Potrivit Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), lumea produce în jur de 460 de milioane de tone de plastic pe an, o cifră care se va tripla până în 2060 dacă nu sunt luate măsuri. Oamenii de știință au avertizat că a existat o creștere „rapidă și fără precedent” a poluării oceanelor cu plastic din 2005.

Dar curățarea oceanelor este doar o parte a soluției. Un studiu publicat luna trecută arată că fără acțiuni politice urgente, rata cu care plasticul pătrunde în oceane ar putea crește de aproximativ 2,6 ori până în 2040.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » "Marea Insulă de Gunoaie" din Oceanul Pacific şi-a format propriul ecosistem. Creaturile care trăiesc aici provin de la mii de kilometri distanţă