Antena Meniu Search
x

Mărturii ŞOCANTE ale unei românce din Anglia după Brexit: “Este un coşmar! Îmi este frică să mai vorbesc română pe stradă să nu fiu atacată”

Decizia Marii Britanii de a nu mai face parte din Uniunea Europeană are repercusiuni grave asupra imigranţilor, în special împotriva est-europenilor.

Decizia Marii Britanii de a nu mai face parte din Uniunea Europeană are repercusiuni grave asupra imigranţilor, în special împotriva est-europenilor.

O româncă stabilită în Marea Britanie a scris pentru publicaţia The Guardian şi a povestit prin ce trece de la Referendum.

Iată scrisoarea Alexandrei:

“Aţi avut vreodată un coşmar că vă întoarceţi la şcoală şi sunteţi dezbrăcaţi, iar toată lumea se holbează? Aşa mă simt acum. Nu m-am schimbat, nu am făcut nimic diferit, doar că mă simt mereu urmărită, ca şi când cineva aşteaptă să fac o mişcare greşită ca să zică: Gata, s-a terminat!”, a spus Alexandra, o româncă din Birmingham citată de The Guardian.

Fără stratul protector oferit de Uniunea Europeană, mă simt expusă şi nedorită, dar poate aşa a fost mereu. Se pare că referendumul legalizează rasismul, oferă oamenilor oportunitatea să spună tot ce vor despre imigranţi.

Dintr-o dată este în ordine să fii rasist pentru că mai bine de jumătate din ţară a votat pentru ieşirea din UE. În comunitatea unde locuiesc, peste 80% au votat pentru Brexit. Vecinul simpatic de dincolo de stradă, măcelarul prietenos în a cărui magazin mergeam în fiecare sâmbătă, casiera care zâmbeşte mereu de la magazinul din colt – toţi mă vor plecată?

Aparent aşa este, pentru că vecinul meu nu îmi mai urează o zi bună, măcelarul este mereu ocupat când ajung, iar casiera nu mai zâmbeşte.

Nu mă deranjau glumele cu ”întoarce-te la tine în ţară” la început, dar când încep să aud despre polonezi atacaţi în stradă, magazine româneşti vandalizate şi discursuri rasiste în media îmi amintesc mereu de ce sunt: o imigrantă. Şi mai deverme sau mai târziu, aş putea fi atacată sau abuzată verbal la fel ca restul.

Eu sunt din România, şi îmi este ruşine să recunosc, dar acum evit să mai vorbesc română în public. Oamenii se uită, devin agitaţi, şi câteodată chiar se mută de pe scaun în autobuz dacă mă aud".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Mărturii ŞOCANTE ale unei românce din Anglia după Brexit: “Este un coşmar! Îmi este frică să mai vorbesc română pe stradă să nu fiu atacată”