Antena Meniu Search
x

Curs valutar

MASACRUL de la Orlando: Corpurile victimelor, scoase astăzi din clubul de noapte. Bilanţul a fost revizuit la 50 de morţi, inclusiv atacatorul

Autorităţile din Orlando au scos, în cursul zilei de astăzi, corpurile victimelor din clubul Pulse, unde un atacator a deschis focul în noaptea de sâmbătă spre duminică, ucigând 49 de persoane şi rănind alte 53.

de Redactia Observator

la 13.06.2016 , 15:33

Autorităţile din Orlando au scos, în cursul zilei de astăzi, corpurile victimelor din clubul Pulse, unde un atacator a deschis focul în noaptea de sâmbătă spre duminică, ucigând 49 de persoane şi rănind alte 53.

Operaţiunea a început luni, la ora locală 3.45 (10.45, ora României). Echipele de legişti au început o laborioasă muncă, au anunţat autorităţile.

Ulterior, poliţia a anunţat că a fost revizuit bilanţul victimelor, la 49. Agentul FBI Paul Wysopa a precizat că 48 de victime au fost identificate, iar familiile a 24 de victime au fost informate.

Articolul continuă după reclamă

Atacatorul a deschis focul în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora locală 2.00 (9.00, ora României), în timpul unei seri cu temă latino în acest club cunoscut pentru toleranţa faţă de toţi.

Potrivit autorităţilor, Omar Mateen a venit înarmat cu o puşcă de asalt de tip AR-15 - un tip de armă folosit şi în atacul de la San Bernardino - şi a tras neîntrerupt zeci de gloanţe.

Mateen a deschis de asemenea focul împotriva poliţiei şi a luat ostatici.

Acesta este cel mai sângeros atac armat în masă din istoria Statelor Unite.

Sursa: News.ro.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » MASACRUL de la Orlando: Corpurile victimelor, scoase astăzi din clubul de noapte. Bilanţul a fost revizuit la 50 de morţi, inclusiv atacatorul