Medicul rus care l-a tratat pe Navalnîi imediat după otrăvire a murit
Medicul rus care l-a tratat pe Aleksei Navalnîi, imediat după ce acesta a fost otrăvit cu Noviciok, a murit, după cum informează reprezentanţii spitalului de urgenţă Omsk.
- Discreţie totală vizavi de pacientul tratat
- Posibil un act criminal
Sergei Maximishin era medic-şef adjunct şi avea doar 55 de ani.
„Cu regret, vă informăm că medicul-șef adjunct pentru anestezie și resuscitare în cadrul Spitalului de urgență No.1, asistent al departamentului Universității medicale de stat din Omsk, doctor în științe medicale Maksimishin Serghei Valentinovici a încetat brusc din viață”, se arară în comunciatul spitalului.
Discreţie totală vizavi de pacientul tratat
Liderul opoziţiei, Aleksei Navalnîi, a fost internat în stare gravă pe 20 august, la Spitalul de urgență No.1 din Omsk, după ce a început să se simtă rău în timpul unui zbor dinspre Siberia către Moscova. Avionul a aterizat de urgenţă la Omsk.
La acel moment, medicul Maksimishin Serghei Valentinovici nu a oferit nicio informaţie despre starea lui Aleksei Navalnîi. Liderului opoziţiei i-a fost indusă coma, iar ulterior a fost dus în Berlin, unde a petrecut cinci luni de recuperare după otrăvire. După ce s-a întors în Rusia, acesta a fost trimis în închisoare şi, ulterior, condamnat.
Posibil un act criminal
Leonid Volkov, șeful de cabinet al lui Navalnîi, a confirmat că Maximishin avea sarcina de a-l trata pe liderului opoziției: „Serghei Maximishin a fost șeful departamentului care l-a tratat pe Aleksei Navalnîi și a fost responsabil cu tratamentul său – în special coma sa indusă medical”, a declarat Volkov pentru CNN.
„Știa mai multe decât oricine altcineva despre starea lui Aleksei, așa că nu pot respinge posibilitatea unui act criminal. Cu toate acestea, sistemul de sănătate din Rusia este foarte slab și nu este neobișnuit ca medicii de vârsta lui să moară brusc. Mă îndoiesc că vor exista investigații legate de moartea sa”, a mai spus Volkov.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰