Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Papa Francisc îi îndeamnă pe ruşi să caute adevărul despre războiul din Ucraina: "S-a schimbat destinul lumii"

Duminică, Papa Francisc a adresat lumii mesajul său de Paşte unde a părut să le sugereze ruşilor să caute adevărul despre invazia ţării lor în Ucraina şi a făcut apel la dialog între israelieni şi palestinieni în urma violenţelor recente, relatează News.ro.

de Redactia Observator

la 09.04.2023 , 16:42

- Profimedia

"Da, fraţi şi surori", a spus Papa Francisc, "la Paşti s-a schimbat destinul lumii şi în această zi a învierii lui Cristos ne putem bucura, să sărbătorim, prin har pur, cea mai importantă şi mai frumoasă zi a istoriei. 'Hristos a înviat! Adevărat a înviat!' - în această urare tradiţională a Bisericii din Răsărit (biserica ortodoxă - n.r.), cuvântul 'adevărat' ne aminteşte că speranţa noastră nu este o iluzie, ci adevărul!", a spus Sfântul Părinte.

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a prezidat o slujbă solemnă în ziua de Paşte, în Piaţa Sfântul Petru, care era însorită şi plină de credincioşi care l-au salutat pe Sfântul Părinte cu entuziasm după ce frigul neobişnuit pentru Roma l-a forţat să sară peste slujba în aer liber din Vinerea Mare - o măsură de precauţie în urma spitalizării sale pentru bronşită, la sfârşitul lunii martie.

Un covor de 38.000 de flori donate de Olanda a împodobit piaţa pentru cea mai importantă şi mai plină de bucurie sărbătoare din calendarul liturgic al Bisericii - ziua în care creştinii cred că Isus a înviat din morţi.

Articolul continuă după reclamă

300 de preoţi, 15 episcopi şi 31 de cardinali au asistat la Sfânta Liturghie din Duminica Paştelui, celebrată de Papa Francisc. Cardinalul Battista Re a fost cel care a slujt la altar, din cauza dificultăţilor Papei Francisc de a merge şi de a sta în picioare, relatează agenţia catolică de ştiri (CNA).

Pe acelaşi subiect

Unităţile de onoare ale Gărzilor Elveţiene de la Vatican şi ale poliţiei italiene Carabinieri - ambele în ţinută de ceremonie - au stat la datorie.

Între Sfânta Liturghie şi citirea mesajului de Paşte, Papa Francisc, care a apărut să fie în formă, a fost condus cu un papamobil în jurul pieţei şi pe bulevardul principal care duce la râul Tibru, astfel încât să îl poată vedea cât mai mulţi oameni. A fost aclamat la scenă deschisă, iar papamobilul a fost deschis, fără geamuri protectoare.

Dar fastul tradiţional şi cântecele sfinte au cedat apoi locul realităţilor mai puţin senine.

Ulterior, Francisc a urcat în balconul central al Bazilicii Sfântul Petru pentru a rosti mesajul şi binecuvântarea "Urbi et Orbi" (către oraş şi lume), pe care le transmite de două ori pe an, adresându-se unei mulţimi pe care Vaticanul a estimat-o la aproximativ 100.000 de persoane, relatează Reuters. Acolo, din acelaşi loc în care a apărut pentru prima dată în faţa lumii ca Papă, în noaptea alegerii sale, în 2013, Sfântul Părinte a vorbit despre "întunericul şi negura în care, prea adesea, lumea noastră se află învăluită" şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru pace.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Ajută-i pe iubitul popor ucrainean în călătoria sa spre pace şi revarsă lumina Paştelui asupra poporului rus", a spus Papa Francisc.

De când Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut, Papa Francisc s-a referit de cel puţin două ori pe săptămână la Ucraina şi la poporul său ca fiind "martiri" şi a folosit cuvinte precum agresiune şi atrocităţi pentru a descrie acţiunile Rusiei.

Duminică, el i-a cerut lui Dumnezeu "să-i mângâie pe cei răniţi şi pe toţi cei care şi i-au pierdut pe cei dragi din cauza războiului şi să-i ajute pe prizonieri să se întoarcă sănătoşi şi nevătămaţi la familiile lor".

"Deschide inimile întregii comunităţi internaţionale, pentru a se strădui să pună capăt acestui război şi tuturor conflictelor şi vărsărilor de sânge din lumea noastră" - i-a cerut Papa Francisc lui Dumnezeu.

Aşa cum a făcut de fiecare Paşte, Papa Francisc a făcut apel la pace în Orientul Mijlociu, iar vorbele sale au fost cu atât mai pregnante cu cât violenţele recente de la Ierusalim şi schimburile de focuri transfrontaliere care implică Israelul, Libanul şi Siria au reamintit lumii de această realitate crudă.

"În această zi, Doamne, îţi încredinţăm oraşul Ierusalim, primul martor al Învierii tale. Îmi exprim profunda îngrijorare faţă de atacurile din aceste ultime zile, care ameninţă climatul de încredere şi respect reciproc la care speram, necesar pentru a relua dialogul dintre israelieni şi palestinieni, pentru ca pacea să domnească în Oraşul Sfânt şi în întreaga regiune", a spus Papa Francisc.

Tensiunile israeliano-palestiniene au crescut brusc de la raidurile poliţiei israeliene de săptămâna trecută asupra moscheii Al-Aqsa din Ierusalim, care au provocat indignare în întreaga lume arabă.

În mesajul său de Paşte, Papa Francisc a menţionat, de asemenea, instabilitatea din Liban, şi-a exprimat speranţa că "poporul Rohingya martirizat" din Myanmar "să poată întâlni dreptatea" şi a cerut mai mult ajutor pentru victimele cutremurelor din februarie care au ucis aproape 56.000 de persoane în Turcia şi Siria. Într-o secţiune a discursului în care a menţionat Nicaragua, Papa i-a cerut lui Dumnezeu să îşi amintească "de toţi cei care sunt împiedicaţi să îşi mărturisească liber şi public credinţa".

Relaţiile dintre guvern şi Biserica Catolică din Nicaragua sunt profund tensionate. Guvernul, care a suspendat relaţiile diplomatice cu Vaticanul, a interzis anul acesta procesiunile în aer liber din Săptămâna Mare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Papa Francisc îi îndeamnă pe ruşi să caute adevărul despre războiul din Ucraina: "S-a schimbat destinul lumii"