Foto Regele Charles, pus pe glume în timpul unei vizite: "Mi s-a permis să ies din cuşcă". Monarhul a mers să vadă studenţii de la un colegiu de pregătire militară
Regele Charles al Marii Britanii a făcut glume joi şi a spus că i s-a "permis să iasă din cuşcă", în timp ce vizita un colegiu de pregătire militară, la câteva zile după ce şi-a reluat angajamentele publice după diagnosticul de cancer. Programul încărcat l-ar fi împiedicat, potrivit versiunii oficiale, să se vadă cu fiul său cel mic, Harry, care miercuri a venit la Londra, relatează Reuters.
"Îmi cer scuze că v-am luat prin surprindere, dar când a apărut această ocazie şi mi s-a permis să ies din cuşca mea, am vrut să vin să văd", le-a spus Regele Charles soldaţilor în timp ce s-a întâlnit cu personalul militar şi cu familiile lor la 3 Royal School Of Military Engineering, o şcoală militară din sudul Angliei.
Regele Charles a vizitat un colegiu de pregătire militară
Monarhul în vârstă de 75 de ani se simte "foarte încurajat" că se poate întoarce la îndatoririle publice şi poate să fie faţă în faţă cu publicul, a declarat Palatul Buckingham atunci când suveranul şi-a reluat angajamentele, la sfârşitul lunii trecute.
Nepotul său, Peter Phillips, declarase într-un interviu televizat că unchiul său a fost frustrat de ritmul recuperării sale, scrie news.ro.
Vizita la colegiul militar a fost al doilea angajament al regelui în două zile, după ce miercuri a găzduit prima sa petrecere anuală în grădină la Palatul Buckingham.
Monarhul nu a găsit timp să-şi vadă fiul
Aceste angajamente l-au împiedicat pe monarhul britanic să-l vadă pe fiul său mai mic, Prinţul Harry, care a venit în Marea Britanie din California în această săptămână, o deplasare rară pe care a făcut-o cu ocazia aniversării Jocurilor Invictus, pe care le patronează.
Un purtător de cuvânt al lui Harry a declarat că o întâlnire între Charles şi fiul său înstrăinat de familia regală britanică "nu va fi posibilă din cauza programului plin al Majestăţii Sale".
Harry a fost, la rândul său, ocupat joi, vizitând la Londra copii ai militarilor răniţi, discutând şi jucându-se cu ei şi petrecând timp cu părinţii lor, a declarat organizaţia de caritate care a găzduit evenimentul.
Miercuri, Harry a marcat cea de-a 10-a aniversare a Jocurilor Invictus, la a căror lansare a contribuit, mergând la Catedrala St Paul.
Cu toate acestea, Harry nu s-a întâlnit cu regele, dar nici cu prinţul William, fratele său.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰