Video Un nou scandal zguduie familia regală britanică. Fratele Prinţesei Diana aduce acuzaţii dure Regelui Charles
Un nou scandal zguduie familia regală britanică. Fratele Prinţesei Diana a lansat o carte în care îi aduce acuzaţii dure regelui Charles. "Părea extrem de euforic - ca un câștigător la loterie în noaptea în care a murit Lady D", spune fratele acesteia. Fragmente publicate în presa britanică au provocat un schimb neobişnuit de replici cu Palatul Buckingham, care a pus sub semnul întrebării modul în care scriitorul îşi aminteşte evenimentele de acum 29 de ani.
Deşi Palatul Buckingham a spus voalat că durerea i-a afectat memoria fratelui prinţesei Diana, acesta susţine că îşi aminteşte exact dialogul cu prinţul Charles. "De-a lungul vieții, am avut doar două convorbiri telefonice cu prințul Charles. Eram extrem de atent la ceea ce spunea. Acestea sunt exact cuvintele pe care le-a rostit", a declarat Charles Spencer, fratele prinţesei Diana. Fratele prinţesei Diana, prima soţie a lui Charles, îl acuză pe acesta că a purtat doliu doar de faţadă.
"Prinţesa Inimilor", cum era supranumită Diana, a murit în 1997, într-un grav accident de circulaţie
"Am simțit pur și simplu că era o anumită ușurință în tonul lui când vorbea despre moartea Dianei, ceea ce m-a deranjat foarte tare. Scrii că era extrem de încântat, ca un câștigător la loterie", a declarat Charles Spencer, fratele prinţesei Diana. În volumul de 400 de pagini "Cântecul Lebedei: Diana, sora mea", fratele prinţesei dezvăluie și tensiunile care au existat la înmormântarea prinţesei. Casa Regală nu i-ar fi lăsat pe fiii Dianei, William și Harry, care aveau 15, respectiv 12 ani, să meargă lângă sicriul mamei lor. Cartea se vinde ca pâinea caldă şi alimentează contradicţiile britanicilor.
"Prinţesa Inimilor", cum era supranumită Diana, a murit în 1997, într-un grav accident de circulaţie. Maşina ei, urmărită de paparazzi, s-a zdrobit de un stâlp din tunelul Pont de l'Alma din Paris - şoferul conducea sub influenţa alcoolului. Tragedia a dat naştere la zeci de teorii ale conspiraţiei care bântuie şi astăzi monarhia britanică. Prinţul Harry a anunţat că este de acord cu volumul publicat de unchiul său. Mai mult, vrea să realizeze un documentar despre Prinţesa Diana, care să marcheze 30 de ani de la dispariţia ei.
