Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Remușcările unui fost pacient COVID-19 care a primit factura spitalizării: Un milion de dolari pentru viața mea! Merit?

Un american care s-a luptat două luni cu infecția cu coronavirus, timp în care a trecut prin numeroase momente de cumpănă, a primit acasă factura spitalizării sale și aproape a făcut infarct când a văzut totalul: 1,1 milioane de dolari.

de Ana Maria Ghiarasim

la 15.06.2020 , 10:56

  • Michael Flor și-a luat rămas bun de la familie de câteva ori, crezând că va muri.
  • Acum, factura spitalizării sale aproape i-a provocat un infarct.

Michael Flor, în vârstă de 70 de ani, a fost supranumit de presa din Seattle drept "copilul minune" după ce a devenit pacientul Covid-19 cu cea mai lungă spitalizare: 62 de zile.

După mai multe momente de cumpănă, în care bărbatul și-a luat rămas bun de la familie, crezând că va muri, Michael și-a revenit s-a însănătoșit și a părăsit fericit spitalul. 

Michael Flor a primit un tratament în valoare de peste un milion de dolari
Articolul continuă după reclamă

Câteva săptămâni mai târziu a primit acasă factura spitalizării. 1,1 milioane de dolari, cheltuieli defalcate pe 181 de pagini, astfel:

- internarea la Terapie intensivă: 9.736 de dolari pe zi. 42 de zile la izolare au costat 408.912 dolari

- ventilator mecanic: 2.835 de dolari pe zi. Înmulțit cu 29 de zile, egal 82.215 dolari

aproximativ un sfert din factură - costul medicamentelor

- 2 zile în care organele interne (inimă, rinichi, plămâni) aproape i-au cedat și a fost cel mai aproape de moarte, aproximativ 100.000 de dolari (defalcați pe 20 de pagini).

În total, 1.122.501,04 dolari pentru perioada 4 martie - 6 mai.

Michael Flor spune acum că poate ar fi mai bine ca oamenii să nu mai primească acasă facturile cu costurile tratamentelor efectuate în spital, căci sumele uriașe ar contribui la sentimentul de vinovăție că au supraviețuit infecției cu COVID-19.

„Mă simt vinovat că am supraviețuit. Există un întrebarea De ce eu? De ce am meritat toate acestea? Privind costul incredibil al tuturor tratamentelor, sentimentul de vinovăție se accentuează. A fost nevoie de un milion de dolari să-mi salvez viața și, desigur, aș spune că au fost bani cheltuiți cu rost. Însă sunt conștient că, poate, sunt singurul care chiar crede asta”, a spus el pentru Seattle Times.

Din fericire pentru Michael Flor, s-ar putea să nu trebuiască să plătească nimic din factura lungă de 181 de pagini, pentru că asigurarea de sănătate va acoperi majoritatea costurilor. 

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Remușcările unui fost pacient COVID-19 care a primit factura spitalizării: Un milion de dolari pentru viața mea! Merit?