Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mii de greci, care se consideră păcăliţi de politicieni, au ieşit pe străzile din Atena

Oamenii sunt nemulţumiţi că guvernul se pregăteşte să introducă noi reforme în condiţiile în care la referendum au votat împotriva austerităţii. Tsipras nu e contestat doar în stradă. Nici colegii săi din Syriza nu sunt de acord cu direcţia în care se îndreaptă ţara

de Redactia Observator

la 23.07.2015 , 08:14

Oamenii sunt nemulţumiţi că guvernul se pregăteşte să introducă noi reforme în condiţiile în care la referendum au votat împotriva austerităţii. Tsipras nu e contestat doar în stradă. Nici colegii săi din Syriza nu sunt de acord cu direcţia în care se îndreaptă ţara

Mii de oameni au mărşăluit ieri pe străzile din Atena şi le-au cerut parlamentarilor să nu voteze şi cel de-al doilea pachet cu măsuri de austeritate, cerute de creditorii Greciei.

Guverul a făcut o mare greşeală când a decis să ignore marele "Nu" de la referendum, pe care l-a transformat într-un "Da". Toate aceste măsuri de austeritate, care sunt votate, sunt împotriva interesului populaţiei.

Vezi și

Seara, în timp ce în parlamentul elen aveau loc dezbateri aprinse pe tema austerităţii, afară, protestul paşnic s-a transformat într-unul violent. Unii dintre demonstranţi au aruncat în poliţişti cu petarde şi sticle pline cu benzină, cărora le-au dat foc.

Mai mulţi membrii ai Syriza, partidul premierului Tsipras, nu sunt de acord cu măsurile dure de austeritate care urmează să fie implementate şi au spus că nu-l vor vota.

Al doilea set de reforme cerute de creditorii internaţionali conţine măsuri care se concentrează asupra introducerii reglementărilor bancare europene şi modernizarea Codului de Procedură Civilă. Ministrul grec de finanţe le-a cerut parlamentarilor să îl voteze, argumentând că oamenii vor avea astfel economiile la adăpost.

Obiectivul autorităţilor de la Atena este ca negocierile cu creditorii externi să fie finalizate până pe 20 august.

Mâine, la Atena vor avea loc negocieri la care vor lua parte experţi din cadrul Comisiei Europene, FMI şi Băncii Centrale Europene. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Mii de greci, care se consideră păcăliţi de politicieni, au ieşit pe străzile din Atena