Video Moldova, sub amenințarea unei invazii rusești. România nu știe nimic, dar NATO ia însă în calcul orice scenariu
Pentru a doua zi la rând, serviciul de Informaţii de la Chişinău avertizează că e posibilă o invazie a Rusiei. Strategia ar fi fost deja schiţată de Kremlin, dar totul depinde de evoluţia războiului din Ucraina. Klaus Iohannis spune că România nu are astfel de informaţii. NATO ia însă în calcul orice scenariu şi continuă să-şi consolideze forţa militară de la noi din ţară.
Serviciul de Informaţii şi Securitate de la Chişinău întăreşte scenariul potrivit căruia, după Ucraina, Vladimir Putin ar urma să ordone invadarea Republicii Moldova. Operaţiunea ar putea avea loc în prima parte a anului viitor.
NATO ia însă în calcul orice scenariu
Obiectivul Federaţiei Ruse de a crea un coridor terestru până în regiunea transnistreană este unul valabil şi azi, iar o nouă ofensivă a Federaţiei Ruse spre această direcţie ar putea avea loc în 2023.
Comunicatul vine după ce semnalul de alarmă a fost tras într-un interviu chiar de şeful instituţiei. Alexandru Musteaţă a făcut apel la calm. Spune că monitorizează situaţia din Transnistria şi deocamdată nu sunt motive de îngrijorare. Însă totul s-ar putea schimba în momentul în care Rusia declanşează a o nouă ofensivă pe teritoriul Ucrainei spre vest.
Ofensiva spre vest presupune că au un obiectiv clar încotro sau cum vor să continue lupta. Acest obiectiv ei şi l-au setat încă de pe 24 februarie, acest obiectiv nu a fost schimbat de atunci până azi.
Alexandru Musteţea, şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate din Repulica Moldova: Oficialii de la noi încearcă să calmeze şi ei spiritele.
Reporter-Klaus Iohannis: Are şi România astfel de informaţii?
- Noi nu avem astfel de informaţii.
Acum, cea mai apropiată linie a frontului de ţara noastră, este la aproximativ 600 de kilometri, pe graniţa regiunii Herson, anexată ilegal de Rusia în urmă cu trei luni. Dacă Vladimir Putin îşi pune în aplicare planurile din Transnistria, armata Moscovei ar ajunge la doar 200 de kilometri de noi.
Virgil Bălăceanu: Ne-ar afecta pentru că asta ar însemna că ruşii sunt sunt foarte aproape de graniţa României şi în definitiv de ce ar viza numai Transnitria şi nu ar viza şi o apropiere de gurile Dunării.
NATO ia în calcul cele mai negre scenarii şi continuă să-şi consolideze forţa militară în ţara noastră. În baza NATO de la Caracal, peste 200 de militari portughezi veniți să asigure securitatea României, se antrenează alături de militarii noştri şi alte state membre ale alianţei.
Klaus Iohannis, preşedintele României: Contingentul militar portughez are o contribuţie importantă la consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe flancul estic, şi la întărirea apărării şi securităţii României şi a cetăţenilor noştri.
Peste 6.000 de militari NATO sunt în prezent în România, dintre care 5.000 sunt detaşaţi permanent aici.
Putin pregăteşte şi el ceva. Ieri a stat toată ziua în Belarus şi a discutat până seara târziu cu aliatul său Aleksandr Lukaşenko. La finalul discuţiilor a negat că Rusia ar vrea să absoarbă Belarusul. A anunţat însă că militarii bieloruşi vor fi antrenaţi de ruşi să piloteze bombardiere nucleare.
În Ucraina este ziua 300 de război. Volodimir Zelenski a vizitat azi Bakhmut, din regiunea Donețk, unde forțele ucrainene și cele rusești duc lupte crâncene de luni de zile. Preşedinteşe s-a întâlnit cu trupele şi le-a înmânat medalii soldaţilor, în semn de mulţumire pentru sacrificiul lor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰