Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Momentul în care metroul din Kiev s-a umplut de oameni, la bombardamentul cu rachete Iskander. Sirenele au răsunat în toată capitala

11 explozii în mai puţin de cinci minute în Kiev, în această dimineaţă. A fost o noapte în care ruşii au lansat o ploaie de rachete şi de drone asupra capitalei ucrainene. Staţiile de metrou au fost din nou pline cu oameni care s-au pus la adăpost. Statul major ucrainean a anunţat că a doborât 11 rachete Iskander. 

de Redactia Observator

la 29.05.2023 , 21:14

Locuitorii din Kiev s-au grăbit să caute adăpost la primele ore ale dimineţii, când sirenele de atac aerian au sunat din nou în oraş. Doi miri, alături de nuntaşi, au încheiat petrecerea tot la metrou. Metroul a fost refugiu şi pentru copiii care erau la şcoală.

Cel puţin un om a fost rănit, a anunţat primarul din Kiev, Vitali Kliciko. Acoperişul unei clădiri a luat foc, dar majoritatea atacurilor au fost respinse. Şi în portul Odesa a avut loc un incendiu, provocat de fragmente dintr-o dronă care a fost doborâtă.

Ruşii au continuat bombardamentele şi în Harkov, Lvov, Poltava şi Mykolaiv

Vezi și

Arkadii Kovalev, purtător de cuvânt al Statului Major: În total, în ultima zi, inamicul a lansat 97 de atacuri aeriene, au fost folosite 59 de drone iraniene Shahed. Probabilitatea de a lansa rachete şi atacuri aeriene rămâne ridicată pe întreg teritoriul Ucrainei. 

În ultima săptămână, atacurile asupra Ucrainei s-au înmulţit şi au vizat şi ţinte militare. Între timp, preşedintele Belarusului, Alexander Lukaşenko, a anunţat că statele care vor să intre în alianţa statală Rusia-Belarus vor primi arme nucleare

Potrivit presei din Ucraina, Alexander Lukaşenko ar fi ajuns la spital la finalul săptămânii trecute, după o întâlnire cu Vladimir Putin. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Ştiri externe » Momentul în care metroul din Kiev s-a umplut de oameni, la bombardamentul cu rachete Iskander. Sirenele au răsunat în toată capitala