Video Momentul în care un influencer din Mexic este împuşcat în cap în timpul unei transmisiuni live pe TikTok
Influencerul mexican Cesar Gastelum, urmărit de aproape 600.000 de persoane pe TikTok, a fost împuşcat mortal în timp ce transmitea live alături de prietenii săi, în faţa unui restaurant fast-food din Culiacan. Atacul a fost comis de două persoane aflate pe o motocicletă, iar autorităţile din statul Sinaloa au declanşat o amplă operaţiune de securitate.
Cesar Gastelum, care avea aproape 600.000 de urmăritori pe TikTok şi era cunoscut pentru videoclipurile sale de comedie, transmitea live din faţa unui KFC când două persoane pe motocicletă, ambele purtând căşti, s-au apropiat de el şi de prietenii săi, potrivit Agerpres.
Influencerul a fost atacat în timpul unui live pe TikTok
Într-o înregistrare a transmisiunii live, consultată de Reuters, şoferul motocicletei părea să tragă direct asupra lui Gastelum.
Un oficial de securitate din statul Sinaloa a confirmat moartea lui Gastelum şi a spus că este în desfăşurare o amplă operaţiune de securitate.
Uciderea lui Gastelum are loc în contextul unei violenţe persistente în Culiacan, capitala statului Sinaloa, aflată în centrul unui conflict între facţiuni rivale de crimă organizată care îşi dispută controlul asupra regiunii.
Lider de cartel, arestat în legătură cu uciderea Valeriei Marquez
Acest atac aminteşte de uciderea în mai 2025 a influenceriţei mexicane din domeniul înfrumuseţării Valeria Marquez, care a fost împuşcată mortal în timpul unei transmisiuni live pe TikTok la salonul din Zapopan unde lucra, în statul Jalisco din vestul Mexicului.
Valeria Marquez, în vârstă de 23 de ani, a fost ucisă după ce un bărbat a intrat în salon şi a deschis focul, potrivit procurorilor.
Moartea sa a fost investigată conform protocoalelor privind femicidul.
În iulie, autorităţile mexicane au anunţat arestarea, în statul Jalisco, a lui Ramon Angel Alvarez Ayala, cunoscut sub numele de "El R-1", pe care ministrul securităţii, Omar Garcia Harfuch, l-a identificat drept liderul unei celule infracţionale asociate Cartelului Noii Generaţii din Jalisco (CJNG).
Autorităţile l-au asociat pe Alvarez Ayala cu uciderea lui Marquez şi l-au acuzat că a ordonat şi finanţat asasinarea primarului din Uruapan, Carlos Manzo, în noiembrie 2025.
