Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Soția și copiii muncitorului român mort într-un accident într-o oțelărie au primit cetățenie italiană

Urmașii lui Marian Bratu, muncitorul român de 44 de ani mort într-un accident produs într-o oțelărie din Italia, au primit cetățenie italiană.

de Cristi Ioniţă

la 23.05.2020 , 10:25

Marian a lăsat în urmă o soție îndurerată și doi copii minori Marian a murit la 44 de ani - Il Gazzettino
  • Marian Bratu a murit la 44 de ani.
  • Românul a suferit arsuri pe 90% din corp, după un accident de muncă.

Anunțul a fost făcut de autoritățile din Cadoneghe, localitate situată în provincia Padova, regiunea Veneto.

Conform Il Gazzettino, Marian a fost implicat într-un accident de muncă produs în mai 2018.

El și un muncitor din Republica Moldova au fost stropiți cu oțel încins.

Articolul continuă după reclamă

Cei doi au suferit răni grave, Marian fiind internat la Reanimare, în comă indusă, cu arsuri pe 90% din suprafața corpului.

Pe acelaşi subiect

În ciuda situației disperate, românul a luptat luni întregi pentru viața sa însă, în cele din urmă, a cedat în decembrie 2018, decesul survenind în a treia zi de Crăciun.

A fost înmormântat cu fast la începutul lui ianuarie 2019, iar acum autoritățile locale au decis ca urmașii românului, soția și cei doi copii, să primească cetățenie italiană.

Marian Bratu a lăsat în urma sa o soție îndurerată, pe Valerica Bratu, 42 de ani, și doi copii, de 12 și 14 ani.

Marco Schiesaro, primarul localității Cadoneghe, a precizat că s-a decis ca urmașii muncitorului român să primească cetățenie italiană "pentru că Marian și-a dat viața pentru muncă, familie, copii și casă, valori în care noi credem profund. Sunteți exemple de devotament pentru noi toți".

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri externe » Soția și copiii muncitorului român mort într-un accident într-o oțelărie au primit cetățenie italiană