Muncitorii români schimbă legislaţia muncii în Germania, după numărul mare de infecții cu Covid-19
Românii schimbă legislaţia muncii în Germania, după ce sute de muncitori din industria prelucrării cărnii s-au infectat. Abatoarele vor renunța la serviciile subcontractorilor și vor fi obligate să le ofere angajaților condiții mai bune de locuit. Modelul german devine sursă de inspiraţie şi pentru alte ţări care se confruntă cu infectări în abatoare. Milioane de români lucrează și trăiesc în afara țării.
- Peste 20 de mii de români lucrează în abatoare din Germania.
- Germania vine cu noi reglementări în legislația muncii.
De 4 ani, viaţa Măriucăi se împarte între Germania şi România. Șase luni muncește cu gândul la cele două săptămâni pe care le va petrece acasă. Munca este grea şi mai periculoasă decât ar fi crezut. Pandemia a fost nemiloasă. 320 din cei 500 de români angajaţi in abatorul de la Birkenfeld, unde lucrează femeia, au fost infectaţi.
Măriuca, angajată la abator în Germania: Am fost testată și am ieșit, într-adevăr, pozitivă. Am fost trimisă în punct, într-un centru de carantină.
Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Germania: Din numărul total al persoanelor infectate, românce și români în Germania, 555 în total, 500 sunt doar în abatoare.
Aici, industria cărnii este una dintre cele mai profitabile. 1500 de abatoare funcționează la nivel federal. În cel puțin 8, din 4 regiuni, sute de români au fost infectați.
Mui multe focare au apărut în ultimele săptămâni și în Olanda, ţara vecină. Deseori, companiile au abatoare în ambele țări. Un muncitor cu vechime poate rămâne la finalul lunii cu 1.600 de euro în mână. O sumă ce tentează mii de români să lucreze în domeniu. Potrivit datelor oficiale, peste 20 de mii de angajaţi români muncesc în abatoarele germane.
Oana Krichbaum, președinta Asociației Românilor din Pforzheim: Majoritatea acestor oameni s-au îmbolnăvit în locurile în care locuiesc pentru că, din păcate, (...) stau câte patru în cameră sau mai mulți sau sunt clădiri cu mai multe camere pe etaj și dependințe comune, bucătărie și baie.
Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Germania: Lucrurile au fost hotărâte, zarurile au fost aruncate, se schimbă legislația muncii și, să sperăm, românii vor trăi și vor lucra în condiții mai bune, să sperăm vor și câștiga mai bine.
Experiența acestui val de îmbolnăviri arată că izolarea și schimbările din regimul de muncă pot reduce la minimum rata de infectare. Măsurile luate de autorități, inclusiv relocarea în alte spații de locuit, au funcționat. Iar situaţia românilor din abatoare a schimbat fundamental legea în Germania: noua legislație a muncii prevede eliminarea subcontractorilor din ecuaţia angajat-angajator.
Oana Krichbaum, președinta Asociației Românilor din Pforzheim: Oamenii vin și nu cunosc limba germană. Ei sunt ajutați de acești subcontractori pentru îndeplinirea tuturor formalităților, înscriere la primărie. Dar există bineînțeles și abuzuri care au fost constatate. Există însă și sub, sub contractori și de aceea acest sistem a fost de foarte multă vreme criticat în Germania.
Potrivit noilor reglementări, în Germania va fi permis ca două persoane să împartă aceeași cameră doar dacă sunt soț-soție. Schimbările sunt deja impuse și în alte țări cu probleme identice.
În abatoarele din Franța, autoritățile au dispus lucrul în ture pentru a reduce aglomerarea spațiilor de muncă. Iar în Statele Unite, peste 20 de abatoare au fost închise după ce autoritățile au descoperit cazuri de infectare printre muncitori. Dar și angajați fără documente legale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰