Nava fantomă! Tot echipajul a fost găsit mort, cu ochii deschişi
Cursa Malaysia Airline nu e singurul mister în privinţa dispariţiei avioanelor sau ambarcaţiunilor. Există un episod şi mai terifiant
Cursa Malaysian Airlines e în continuare de negăsit, iar autorităţile bănuiesc că avionul a fost deturnat de piloţi. Cert este că, momentan, nu se ştie nimic despre aeronavă.
Acest caz a adus în discuţie alte evenimente misterioase petrecute în istorie. Nave sau avioane dispărute fără urmă şi anchete nefinalizate.
Unul dintre cele mai misterioase cazuri s-a petrecut în iunie 1947, când mai multe nave comerciale ce traversau strâmtoarea Malacca au recepţionat mai multe semnale SOS de la o ambarcaţiune necunoscută.
Mesajul era atât de tulburător, încât a stârnit atenţia tuturor: "Toţi ofiţerii, inclusiv căpitanu, sunt morţi. Este posibil ca tot echipajul să fie mort". După acest mesaj a urmat un altul, mai înfiorător: "Mor!".
Semnalul SOS a fost receptat de două nave americane, care au dedus că sursa transmisiunilor provenea de la cargoul olandez SS Ourang Medan.
Silver Star, un vas comercial american, era cel mai aproape de Ourang Medan, astfel că, în câteva ore, au găsit nava. Pe punte nu exista semn de viaţă, iar echipa americană care a urcat pe Ourang Medan a fost îngrozită de ce a găsit.
Pe punte zăceau cadavrele echipajului olandez, toate cu ochii larg deschişi, iar pe chip li se citea groaza trăită înainte de moarte! Şi câinele de pe vapor era mort, având şi el o grimasă îngrozitoare.
Căpitanul era şi el decedat în pod, iar ofiţerul de comunicare, cel care trimisese semnalele SOS, murise cu degetele pe telegraf! Toţi aveau expresii îngrozitoare pe chip, ochii deschişi, dar fără leziuni pe corp.
Echipajul american a decis să lege nava Ourang Medan şi să o remorcheze până în port, dar când se pregăteau să plece au observat că din ambarcaţiune ieşea un fum gros. Au tăiat de urgenţă linia de remorcare, apoi Ourang Medan a explodat atât de puternic încât bucăţi din navă s-au ridicat în aer, apoi întreaga ambarcaţiune s-a scufundat!
Nici până în ziua de azi autorităţile nu au reuşit să afle ce s-a întâmplat mai exact pe acea navă
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰