Video Naveta Orion porneşte spre Lună, după ce a înconjurat Pământul. Unde vor dormi astronauţii
Un zbor pentru toată omenirea - aşa au descris astronauţii NASA misiunea Artemis 2, prima cu echipaj uman spre Lună din ultima jumătate de secol. După o lansare spectaculoasă în Statele Unite, capsula a fost plasată pe orbită. În zilele următoare, va parcurge peste 2 milioane de kilometri şi va survola satelitul natural al Pământului. Un român stabilit în Spania a asistat la decolare de la faţa locului şi a povestit în exclusivitate pentru Observator emoţiile trăite.
La 6 şi 35 de minute seara, Artemis doi, prima misiune cu echipaj uman din ultima jumătate de secol, a decolat de la centrul spaţial Kennedy din Florida într-un vuiet asurzitor. Cea mai puternică rachetă lansată vreodată de NASA a avut nevoie de doar 90 de secunde pentru a sparge bariera sunetului.
Primele ore pe orbită, esențiale pentru misiune
"Echipajul va petrece o zi întreagă pe orbita terestră pentru a se asigura că totul funcţionează în capsula Orion", transmite Marcia Dunn, reporter Associated Press.
Ajuns pe orbită, echipajul a deschis cele patru panouri solare, esenţiale pentru alimentarea cu electricitate. Prima zi este decisivă pentru succesul misiunii - astronauţii fac teste pentru a fi siguri că naveta rezistă drumului şi nu dorm timp de 18 ore. S-au oprit câteva secunde doar pentru a admira priveliştile uimitoare.
"Am avut parte de două răsărituri de lună până acum. Și de priveliști ale planetei Pământ. Am înconjurat-o complet și am uitat cât de frumos este să privești în jos, pe Pământ", au precizat astronauţii din capsula Orion.
Momentul care a adunat sute de mii de oameni
Decolarea a fost urmărită de 400.000 de spectatori şi de angajaţii NASA.
"Nu există cuvinte în limba engleză pentru a descrie acest eveniment. Simt mândrie, dragoste, atâtea emoţii! Ei depăşesc bariere!", a declarat Nichole Ayers, astronaut.
"După o scurtă pauză de 54 de ani, NASA a revenit în domeniul trimiterii astronauților către Lună", a subliniat Jared Isaacman, administrator NASA.
În mulţimea entuziasmată a fost şi Ştefan, care a călătorit special de la Madrid împreună cu fiul lui pentru a asista la momentul istoric.
Un român, martor la momentul istoric
"Absolut toată lumea filmează, se uită în sus. Oamenii prin Facetime, este o mare sărbătoare pentru toată lumea. Am trăit împreună cu comunitatea de aici, din Orlando, un moment istoric!", a povestit Ştefan, un român stabilit în Spania, pentru echipa Observator.
Zeci de persoane dintr-un avion aflat în zbor au admirat spectacolul uimitor de la înălţime.
Misiunea Artemis este una a recordurilor. Capsula Orion îi va duce pe astronauţi la peste 7.400 km dincolo de fața nevăzută a Lunii, mai departe decât a ajuns orice altă fiinţă umană. Pentru prima dată în istorie, o femeie, o persoană de culoare şi un astronaut din afara Americii străbat drumul dintre Pământ şi satelitul lui natural.
"Plecăm pentru întreaga omenire! Echipajul Artemis 2 este gata de decolare! Reid, Victor, Christina şi Jeremy, în această misiune istorică purtaţi cu voi inima echipei Artemis şi speranţele şi visurile unei noi generaţii!"
Drumul spre Lună începe în această seară
Cu costumele pe ei, cei patru au jucat cărţi. Tradiţia spune că partida durează până ce comandantul are ghinion şi pierde pentru a fi însoţit de noroc în misiune. Strategia a dat roade. Tehnicienii NASA au reparat o defecţiune la sistemul de autodistrugere şi o alta la o baterie supra-încinsă care puneau în pericol decolarea.
În această noapte, naveta Orion va pleca spre Lună. Timp de zece zile, cei patru astronauţi vor trăi înghesuiţi într-un spaţiu cât interiorul a două maşini SUV.
Următorii paşi majori ai programului Artemis sunt plasarea unui echipaj uman pe Lună, în 2028, şi construirea unei baze lunare până la finalul deceniului, un proiect în valoare de 20 de miliarde de dolari.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
