Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Ne-au dat un exemplu de supraviețuire totală, care va intra în istorie". Ce se întâmplă acum cu cei 4 copii care au rezistat eroic în jungla columbiană

Cei patru copii din Columbia, singurii supravieţuitori ai unui accident aviatic, au ajuns la spital. După ce au stat 40 de zile în jungla amazoniană, micii luptători au fost internaţi la un spital militar din Bogota unde primesc îngrijirile necesare. Sunt în stare stabilă, spun medicii, însă au nevoie de o recuperare intensă. Preşedintele ţării a fost unul dintre primii vizitatori care a venit să-i vadă pe cei mici.

de Redactia Observator

la 11.06.2023 , 09:05

Acesta este momentul în care cei patru copii au fost urcaţi în elicopter şi au părăsit jungla amazoniană după ce au trăit o lună şi 10 zile înconjuraţi de jaguari, şerpi şi insecte veninoase. "Erau singuri. Ne-au dat un exemplu de supraviețuire totală, care va intra în istorie", a declarat Gustavo Petro, preşedintele Columbiei. Au fost mai apoi transportaţi de urgenţă la un spital militar din Bogota. Acolo erau aşteptaţi de un unchi, nerăbdător să-i vadă pe cei patru luptători. Imediat după, i-a vizitat şi preşedintele Columbiei.

Cei patru copii au fost singurii supravieţuitori în urma unui accident aviatic

"Sunt în viaţă, puţin slăbiţi. Ştiu că sunt pe mâini bune la spital. Ştiu cu siguranţă că totul va fi bine. Vom veni să-i vizităm tot timpul", spune un unchi al unuia dintre copii. Medicii au anunţat că cei mici se află într-o stare bună având în vedere condiţiile în care au fost nevoiţi să supravieţuiască. Pentru a se asigura că totul este în regulă, au fost supuşi mai multor analize şi radiografii însă primesc, de asemenea, şi consiliere psihologică.

Vezi și

"Fetiţa de un an se află în stare stabilă. Ea este singura care necesită mai multă atenţie din punct de vedere nutriţional, dar, împreună cu echipa noastră interdisciplinară şi cu familia, vom începe procesul, care nu este scurt, ci mai degrabă mediu sau chiar lung", a declarat Carlos Rincon Arango, director medical adjunct. Cei patru copii au fost singurii supravieţuitori în urma unui accident aviatic de pe 1 mai când pilotul unui avion de mici dimensiuni a emis un SOS din cauza unei defecţiuni la motor. Apoi, aparatul de zbor a dispărut de pe radare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » "Ne-au dat un exemplu de supraviețuire totală, care va intra în istorie". Ce se întâmplă acum cu cei 4 copii care au rezistat eroic în jungla columbiană