Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Nervos că a fost dat afară din club, un bărbat a intrat cu maşina în mulţime. A fost la un pas să fie linşat

Bărbatul care a intrat cu maşina în mulţime, pe un bulevard din Los Angeles, a vrut să se răzbune. Fusese dat afară dintr-un club, aşa că s-a enervat, s-a urcat la volan băut şi a intrat intenţionat în oameni. A rănit cel puţin 30 de persoane. Individul a fost la un pas să fie linşat de martori, care l-au bătut şi chiar l-au împuşcat. 

de Redactia Observator

la 20.07.2025 , 20:04

Primele imagini filmate după atacul din Hollywood arată oameni răniţi, plin de sânge, pe caldarâm, care strigă după ajutor. Alţii fug de la locul incidentului cuprinşi de teamă.

"Oameni întinşi pe jos, inconştienţi. Oameni care sângerau. Nu ne venea să credem. 20 de secunde mai târziu am fi fost noi în locul lor! Toată lumea îşi căuta lucrurile personale, cunoscuţii, persoanele dragi, telefoanele, prietenii, toate erau împrăştiate pe jos", spun martorii.

Incidentul a avut loc la 2 dimineaţa în faţa unui club de noapte. Un bărbat beat, care făcea scandal, a fost dat afară din local. Cuprins de furie, el s-a urcat în maşină şi a intrat în plin într-o tonetă care vindea tacos şi în oamenii care aşteptau la coadă să intre în club. 30 de persoane, majoritatea femei, au fost rănite. Mulţimea furioasă l-a scos din maşină pe şofer.

Articolul continuă după reclamă

"Am fost anunţaţi că cineva din mulţime l-a împuşcat. este în custodia Departamentului de Poliţie Los Angeles şi va fi acuzat de tentativă de omor şi atac cu o armă mortală", a declarat Lillian Carranza, Poliţia Los Angeles.

La locul atacului au intervenit 150 de pompieri şi poliţişti. Şapte persoane au fost transportate la spital în stare critică, iar alte şase sunt în stare gravă. Primarul oraşului Los Angeles a caracterizat incidentul drept o "tragedie sfâşietoare" şi a promis o anchetă amănunţită.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Nervos că a fost dat afară din club, un bărbat a intrat cu maşina în mulţime. A fost la un pas să fie linşat