Antena Meniu Search
x

Video Nikki Hailey refuză să se dea bătută. Rivala lui Trump promite să rămână în cursa electorală până la ultimul vot

Rivala lui Trump promite că o rămână în cursa pentru Casa Albă. Cu numai trei zile înainte de alegerile primare republicane din Carolina de Sud, Nikki Hailey a spus că refuză să se dea bătută.

de Redactia Observator

la 21.02.2024, 08:42

Vezi și

În discursul său, ea a declarat că "Trump a fost preşedintele potrivit la timpul potrivit", dar acum lucrurile s-au schimbat şi el este ocupat cu problemele pe care le are cu justiţia. Chiar şi aşa, fostul preşedinte american are un avans uriaş, câştigând detaşat toate alegerile de până acum. 

Fostul preşedinte foloseşte e convins însă că există o cabală împotriva lui, fără să-l menţioneze vreodată pe Vladimir Putin. Luni, el a rupt tăcerea pe reţeaua sa Truth Social pentru a promova această teză denunţând "judecătorii ESCROCI ai stângii radicale''.

Pe lângă un dosar civil privind imperiul său imobiliar, în care a făcut apel, Donald Trump este inculpat şi în patru dosare penale privind presiunile sale electorale după alegerile din 2020, gestionarea unor documente confidenţiale sau plăţile sale pentru a reduce la tăcere o fostă vedetă porno care pretinde că a avut o aventură extraconjugală cu el. În total, Donald Trump cumulează 91 de capete de acuzare

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri externe » Nikki Hailey refuză să se dea bătută. Rivala lui Trump promite să rămână în cursa electorală până la ultimul vot