Cartea Recordurilor 2020. Ce personalităţi apar în noua ediţie
Un căluţ adorabil care măsoară puţin peste jumătate de metru, Rapunzel în varianta contemporană sau cel mai bun arcaş care se foloseşte de picioare.
Un căluţ adorabil care măsoară puţin peste jumătate de metru, Rapunzel în varianta contemporană sau cel mai bun arcaş care se foloseşte de picioare. Sunt doar câţiva dintre semnatarii Cărţii Recordurilor ediţia 2020. În premieră, fanii pot să îi şi cunoască. Autorii noii ediţii organizează excursii acasă la deţinătorii recordurilor.
O amazoană a zilelor noastre, Brittany Walsh poate să nimerească ţinta de o distanţă de 12 metri şi 31 de centimetri. Atenţie, în timp ce stă în mâini. Cei care vor să o vadă în acţiune trebuie să călătorească până în Portland, Oregon, dar tânăra promite că merită osteneala.
Două state mai spre centrul ţării, Michelle Kinney acceptă şi ea provocările. Este greu de crezut că vor exista mulţi care se vor încumeta să îşi măsoare forţele cu ea.
În Italia, chiar la Roma, turiştii o pot întâlni pe Rapunzel a zilelor noastre. Nilanshi are o podoabă capilară de 1 metru şi 70 de centimetri lungime. Nu s-a mai tuns de 10 ani.
Printre personalităţile ediţiei 2020 a Cărţii Recordurilor se mai numără şi Joy, cel mai talentat porc din lume. Ştie o mulţime de scamatorii şi este dornic să le arate oricui îi acordă. un minut.
Ceva mai aproape de România, Bombel, cel mai scund cal din lume îşi aşteaptă fanii în Polonia. La 56 de centrimetri înălţime, este de statura unui câine.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰