Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O bombă din Al Doilea Război Mondial, găsită lângă şcoli şi grădiniţe, într-o zonă aglomerată din Berlin. 8.000 de locuitori au fost evacuaţi

Circa 7.800 de locuitori din Berlin au fost evacuaţi miercuri după ce o bombă datând din cel de-Al Doilea Război Mondial a fost descoperită în estul oraşului, relatează dpa.

de Redactia Observator

la 06.07.2023 , 14:33

Bombă descoperită în Berlin Bombă descoperită în Berlin - Profimedia

Două magazine de mobilă, două grădiniţe, două şcoli şi un magazin de bricolaj se aflau pe o rază de 500 de metri în jurul locului din cartierul Hohenschönhausen unde a fost găsită bomba.

Bombă descoperită în Berlin

Bomba a fost descoperită pe un şantier miercuri dimineaţă şi a fost examinată de o echipă de genişti. Potrivit poliţiei, dispozitivul exploziv este probabil de origine sovietică, relatează Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Pentru evacuare au fost mobilizaţi în jur de 180 de poliţişti care au anunţat locuitorii mergând din uşă în uşă şi, de asemenea, cu ajutorul difuzoarelor din maşini. De asemenea, poliţia a postat mesaje pe Twitter, cerând oamenilor să părăsească zona.

Poliţia a anunţat pe Twitter miercuri seara că bomba a fost dezamorsată cu succes. Trei şcoli au fost folosite ca adăposturi de urgenţă.

Autorităţile germane estimează că, la aproape 80 de ani de la încheierea războiului, peste 4.500 de bombe au rămas neexplodate în oraşul Berlin. În timpul războiului împotriva Germaniei naziste, Statele Unite, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică au lansat peste 45.000 de tone de explozibili asupra Berlinului, conform istoricilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi să vă păstraţi economiile în euro?
Observator » Ştiri externe » O bombă din Al Doilea Război Mondial, găsită lângă şcoli şi grădiniţe, într-o zonă aglomerată din Berlin. 8.000 de locuitori au fost evacuaţi