Foto O femeie din Anglia a ales să se căsătorească cu un criminal condamnat pe viaţă: ''Nu poţi alege de cine să te îndrăgosteşti''
O femeie din Anglia intenționează să se căsătorească cu un bărbat din Statele Unite care execută o pedeapsă pe viaţă, după ce a comis două crime, în decurs de o săptămână.
- O femeie din Anglia a decis să se căsătorească cu un criminal în serie
- Cei doi nu s-au văzut niciodată faţă în faţă
- Cele mai importante știri ale zilei, la Observator 19
Tracy Bottomley, în vârstă de 42 de ani, doreşte să se căsătorească cu criminalul Ernest Otto Smith, în vârstă de 53 de ani, potrivit mirror.co.uk. Femeia ar fi auzit de el de pe internet, iar ulterior s-a gândit să îi scrie. Cei doi au vorbit la telefon şi şi-au scris încă din 2018, iar în 2019, și-au mărturisit sentimentele.
Criminalul în serie american a jefuit, împușcat și ucis un bărbat în ianuarie 2005, urmând ca cinci zile mai târziu să îşi ucidă partenera în timp ce fugea spre Kentucky, de teamă că va fi raportat la poliţie pentru fapta comisă.
Fugarul a fost arestat atunci şi şi-a recunoscut prima crimă. Bărbatul a fost condamnat la 32 de ani de închisoare. Abia zece ani mai târziu, omul a recunoscut şi cea de-a doua faptă și a primit o condamnare pe viață.
![](https://img.digitalag.ro/?u=https%3A%2F%2Fobservatornews.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2020%2F11%2F9%2F402182%2F160494075654ec4772.jpg&w=800)
- Tânăr ucis de fostul soţ al iubitei, într-o casă din Dolj. Plin de gelozie, şi-a înjunghiat fără milă...
- Bebeluș de 8 luni, găsit mort de tată în casa din Vaslui. Era plin de lovituri, iar mama e principalul suspect
- O mamă și-a executat 3 din cele 4 fetițe, apoi a sunat la poliție ca să spună că și pe ea o vor găsi...
- 124 de jurnalişti au fost ucişi în 2024. Majoritatea şi-au pierdut viaţa în războiul Israel-Gaza
- Fost primar din Rusia și soția lui, tăiați în bucățele de nepoata care le voia banii. Planul macabru pentru o...
Tracy nu se teme să se căsătorească cu un criminal.
''Da, este un criminal în serie. A comis câteva crime, dar înțeleg riscurile a ceea ce s-ar putea întâmpla și încă îl iubesc'', a afirmat femeia.
Ernest, care execută sentinţa în Penitenciarul de stat Ohio, i-a propus lui Tracy să se căsătorească prin telefon.
"Sunt încă șocată de propunerea lui Ernest. Nu l-am văzut deloc, dar îl iubesc, așa că, evident, am spus da'', a spus Tracy.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰