O italiancă de 90 de ani s-a întors la şcoală: "Colegii de clasă sunt ca şi nepoţii mei"
Niciodată nu eşti prea bătrân pentru a învăţa, iar asta o dovedeşte o italiancă de 90 de ani, care a decis să-și reia studiile în ciuda vârstei înaintate.
Annunziata Murgia a fost nevoită să-și întrerupă studiile în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, iar acum este cea mai în vârstă persoană care a urmat vreodată cursuri pentru elevii de gimnaziu. Femeia s-a înscris la o școală din apropierea casei din Dolianova, Sardinia, și este hotărâtă să-și obțină, în sfârșit, diploma, scrie The Guardian.
„Îmi place să învăț, întotdeauna mi-a plăcut. Dar când a izbucnit războiul, totul s-a schimbat. A trebuit să mă angajez. Pe vremuri, doar cei care aveau bani puteau să învețe”. Bunicuța de 90 de ani a povestit că a fost croitoreasă, însă a continuat să citească și să învețe singură, de fiecare data când a avut timp.
Pasiunile ei sunt istoria și muzica. „Întotdeauna mi-au plăcut cărțile de istorie, și pentru că am experimentat o bună parte din istoria scrisă în cărți – am văzut consecințele Primului Război Mondial și l-am trăit pe cel De-al Doilea”.
Annunziata a renunțat la școală din cauza războiului
- Meseria pentru care angajatorii oferă salarii de cel puţin 1.000 de euro şi cer doar liceul terminat
- "Elevii nu vor avea sprâncele pensate și nu se vor farda". Regulamentul școlar care a declanșat controverse uriașe
- Tot mai mulți copii se întorc de la școală cu iritații pe piele și dermatite. Părinții dau vina pe...
Marina Pilia, profesoară Annunziatei, a descris-o drept o elevă foarte pasionată și conștiincioasă.
„Deși are unele dificultăți de auz și nu a fost în cea mai bună formă ieri din cauza unei căzături, participă activ la cursuri, în special la istorie”, a spus Pilia.
Instituția respectivă se adresează în principal adulților care nu au mai avut posibilitatea să-și continue cursurile și pentru cei care trebuie să susțină din nou unele examene. Vârsta medie a elevilor din clasa femeii este 40 de ani, dintre care unii se pregătesc, la fel ca ea, pentru obținerea diplomei de gimnaziu.
Murgia mărturisește că profesorii ei sunt „fantastici”, iar colegii de clasă sunt „ca și nepoții mei”. „Unii mă însoțesc acasă, seara, când este întuneric”, a adăugat ea. Iar în ceea ce privește examenul, bunicuța este pregătită. „Voi da totul.”
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰