Video O maimuță obeză, dependentă de junk food, a fost salvată dintr-o piață din Bangkok. ”Godzilla” cântărește peste 20 de kilograme
O maimuță obeză, dependentă de junk food, a fost salvată dintr-o piață din Bangkok, Thailanda, unde era hrănită constant cu mâncăruri nesănătoase, și trimisă într-o tabără specială unde va fi supusă unui regim alimentar.
- Maimuța își făcea veacul în piața din districtul Min Buri, din Bangkok, unde era hrănită atât de turiști și clienți, cât și de vânzătorii ambulanți.
Macacul în vârstă de trei ani, numit Godzilla, a ajuns să cântărească mai mult de 20 kilograme - dublul greutății normale pentru o maimuță - după ce toată viața sa stat legat de o tarabă și a fost hrănit doar cu mâncăruri de tip junk food.
Maimuța de 20 de kilograme, trimisă într-o tabără de slăbire
Oficialii faunei sălbatice au vizitat piața din districtul Min Buri din capitala thailandeză în după-amiaza de 25 martie și Godzilla a fost luată de acolo într-o cușcă, pentru a fi trimisă într-o tabără de slăbire.
În tabără, ”Godzilla” va avea o dietă strictă și va fi pusă la mișcare, pentru a-i pregăti întoarcerea în sălbăticie.
Navee Changpirom, șef forestier la Departamentul Parcurilor Naționale din Thailanda: ”Am primit un raport de la cineva care era preocupat de sănătatea maimuței. Ancheta noastră a dus la găsirea proprietarului. El a spus că a adus maimuța acasă și a avut mare grijă de ea ca unul dintre membrii familiei sale. Însă el și familia lui au hrănit maimuța atât de bine încât s-a îngrășat. Uneori, cei care merg pe piață găseau maimuța drăguță și o hrăneau și ei. Maimuța a devenit o atracție preferată de pe piață."
În Thailanda este ilegal să crești o maimuță în captivitate
Proprietarul lui Godzilla, Manop Emsan, a declarat că părinții maimuței au fost uciși de o mașină când era foarte mici și că fostul proprietar a abandonat-o.
El a păstrat maimuța ca animal de companie - deși acest lucru e ilegal în Thailanda, și a lăsat-o să mănânce cât a vrut din mâncarea preparată la taraba sa.
În plus, cumpărătorii care o vedeau în piață îi lăsau nuci, dulciuri și sucuri.
Maimuța Godzilla va fi eliberată în pădure, după ce slăbește
Fostului proprietar Manop i se va permite să o viziteze Godzilla în perioada în care se va afla în ”tabara de slabit”, dar în cele din urmă animalul va trebui eliberat înapoi în pădure, unde poate interacționa cu alte maimuțe.
Manop Emsan, proprietarul maimuței: „Godzilla este ca un fiu pentru mine. El face parte din familie. Nu va mânca dacă nu este cu noi, devine trist și mă tem că nu va supraviețui"
Navee Changpirom, șeful silviculturii: „Maimuța a fost predată echipei Parcului Național pentru a avea grijă de a și pentru a o împiedica să se îngrașe. Trebuie să le reamintim oamenilor că, dacă găsesc o maimuță sălbatică, nu ar trebui să o țină niciodată pe lângă casă.”
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰