Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O prezentatoare BBC anunță cu lacrimi în ochi moartea prințului Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a

Prezentatoarea BBC Martine Croxall aproape că izbucnește în lacrimi când anunță moartea Prințului Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a, întrerupând programul obișnuit de știri. De asemenea, și alte posturi de televiziune britanice întrerup programele pentru a-și informa telespectatorii cu privire la pierderea tragică a ducelui de Edinburgh.

de Ana Maria Ghiarasim

la 09.04.2021 , 17:32

O prezentatoare BBC anunță cu lacrimi în ochi moartea prințului Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a O prezentatoare BBC anunță cu lacrimi în ochi moartea prințului Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a - captura video
  • Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a, a murit la vârsta de 99 de ani, a anunțat Palatul Buckingham.

„Întrerupem programul nostru obișnuit pentru a vă aduce un anunț important”, spune Martine Croxall, care a aproape că se sufocă de emoție când începe să citească declarația oficială făcută de Palatul Buckingham.

„Cu o profundă tristețe Majestatea Sa Regina a anunțat moartea iubitului ei soț, Alteța Sa Regală, Prințul Philip, Duce de Edinburgh. Alteța Sa Regală a decedat în pace în această dimineață la Castelul Windsor”, se arată într-o declarație a Palatului Buckingham.

Ulterior, spectatorii au apreciat că prezentatoarea BBC a îmbrăcat un cardigan negru peste hainele pe care le purta inițial, special pentru a face anunțul privind moartea prințului Philip.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

De asemenea, ea a renunțat și la o bijuterie masivă pe care o purta anterior la gât.

Corespondentul regal al BBC, Nicholas Witchell, a apărut și el purtând un costum negru și cravată în timp ce apare în studio, prim-ministrul Boris Johnson, de asemenea, îmbrăcat în aceeași culoare a făcut o declarație la Downing Street.

Prințul Philip a murit la Palatul Windsor

Prințul Philip a murit în această dimineață, pe 9 aprilie, în liniștea de la Palatul Windsor.

Starea de sănătate a prințului Philip s-a deteriorat tot mai grav în ultima perioadă, însă reprezentanții familiei regale britanice nu au făcut încă publică cauza decesului prințului Philip. 

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » O prezentatoare BBC anunță cu lacrimi în ochi moartea prințului Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a