Antena Meniu Search
x

Românca rănită în atentatul din Stockholm a fost la doar doi pași de TIR-ul teroristului. Alți români au fost martorii atentatului

O româncă se numără printre victimele atacului de ieri de la Stockholm. Femeia se afla pe stradă la ora la care atacatorul a spulberat mulţimea de pietoni. Acum este internată în spital. Patru oameni au murit şi 15 au fost răniţi după ce un camion a lovit mulţimea din centrul capitalei Suediei.

Vezi și

O româncă se numără printre victimele atacului de ieri de la Stockholm. Femeia se afla pe stradă la ora la care atacatorul a spulberat mulţimea de pietoni. Acum este internată în spital. Patru oameni au murit şi 15 au fost răniţi după ce un camion a lovit mulţimea din centrul capitalei Suediei.

Pe cea mai frecventată arteră pietonală din Stockholm, mulţimea ieşită la cumpărături devine ţintă pentru şoferul unui camion cu planuri ucigaşe. Surprinse de camerele de supraveghere ale unui magazin, imaginile arată momentele de groază.

Oamenii încearcă să fugă din faţa morţii, iar martorii spun că şoferul mergea în zig zag pentru a face cât mai multe victime. O româncă, rezident în Suedia, se numără printre răniţi.

Şoferul camionului care a semănat moarte este originar din Uzbekistan în vârstă de 39 de ani, cu 4 copii. Bărbatul are legături cu ISIS, susţine presa suedeză.

A fost arestat în timpul nopţii, la 40 de kilometri distanţă de locul unde şi-a pus în aplicare planul ucigaş. Mai mulţi români se aflau în zona vizată de atentat, iar ambasada României în Suedia a făcut apel ca oricine are informaţii depre conaţionali afectaţi de atac să contacteze autorităţile.

Un al doilea suspect, al cărui nume sau chip nu au fost făcute publice, pentru moment, a fost capturat în suburbiile capitalei Stockholm. În camion, anchetatorii au găsit şi un dispozitiv exploziv artizanal, ascuns într-o geantă.

În toată ţara, steagurile au fost coborâte în bernă, iar locul atacului s-a transformat în loc de pelerinaj. Politicieni, premierul ţării şi familia regală au depus flori acolo, în memoria victimelor.

Este al doilea atac terorist ce are loc în numai două săptămâni după cel de la Londra din 22 martie. Românca Andreea Cristea a murit joi, după două săptămâni de luptă pe patul de spital. Era în vacanţă la Londra cu iubitul ei, rănit şi el, în atacul de pe podul Westminster.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri externe » Românca rănită în atentatul din Stockholm a fost la doar doi pași de TIR-ul teroristului. Alți români au fost martorii atentatului