Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O româncă şi iubitul ei, găsiţi morţi într-o casă din Italia: "Trăiau fără lumină sau apă, nu aveau nimic"

Tragedie în localitatea Paternò de lângă Catania, în Italia, acolo unde o româncă şi iubitul ei au fost găsiţi fără suflare în casa unde locuiau. Descoperirea macabră a făcut-o chiar fiul bărbatului, care a anunţat imediat poliţia.

de Veronica Micu

la 27.01.2021 , 12:27

O româncă şi iubitul ei, găsiţi morţi într-o casă din Italia: Trăiau fără lumină sau apă, nu aveau nimic - capturi video Facebook
  • Primele date arată că românca şi iubitul ei au murit din cauza asfixierii cu monoxid de carbon.

Potrivit postului TV local, Ciak TeleSud, românca şi iubitul ei, cu vârste de 53 şi, respectiv 60 de ani, trăiau într-o sărăcie lucie.

Intoxicaţi cu monoxid de carbon 

Primele date arată că românca şi iubitul ei au murit din cauza asfixierii cu monoxid de carbon, însă oamenii legii fac cercetări în continuare pentru a stabili cu exactitate cauzele tragediei.

Articolul continuă după reclamă

"Românca de 53 de ani şi concubinul ei trăiau în condiții de sărăcie extremă, fără lumină sau apă. În mod oficial, erau muncitori agricoli și lucrau la câmp. Pentru a avea lumină în locuință au folosit un generator de curent pe motorină, pe care l-au instalat pus în casă, o locuință modestă în care nu aveau nimic", a relatat Ciak TeleSud.

Descoperirea macabră a fost făcută de fiul bărbatului, care, văzând că tatăl lui nu răspunde la telefon, a mers la locuinţa cuplului din Paterno. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cei doi au fost găsiţi în baie, fără suflare.

Bărbatul a sunat imediat la 118, solicitând o ambulanță, însă medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a le salva viaţa, fiind nevoiţi să declare decesul.

"La fața locului au intervenit și carabinierii din Paternò, care au demarat imediat cercetările. În scurt timp, au constatat că decesul celor doi a fost provocat de inhalarea monoxidului de carbon emanat de generatorul de electricitate", au mai transmis jurnaliştii postului local de televiziune.

Cu toate acestea, oamenii legii aşteaptă efectuarea autopsiei celor două cadavre, pentru ca medicii legişti să stabilească cu exactitate cauza morții.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » O româncă şi iubitul ei, găsiţi morţi într-o casă din Italia: "Trăiau fără lumină sau apă, nu aveau nimic"