Foto O studentă care intrase în travaliu în timpul unui examen a terminat testul de pe patul de spital, în SUA
O studentă la Drept din SUA s-a purtat ca o adevărată eroină. Tânăra însărcinată a intrat în travaliu chiar în timpul examenului de Barou. Aceasta nu a intrat în panică şi a vrut să termine o parte a testului înainte de a merge la spital. Proaspăta mămică a reuşit să îşi termine examenul a doua zi după naştere.

- O tânără din SUA a intrat în travaliu chiar în timpul examenului de Barou
- Femeia a povestit dificultăţile prin care a trecut pentru a deveni atât mamă, cât şi avocat
Brianna, absolventa unei facultăți de Drept, din SUA, a intrat în travaliu chiar în timpul examenului de Barou susţinut online. Tânăra a fost mai mult decât ambiţioasă şi a vrut să termine o parte a testului pe loc, spre surprinderea colegilor ei. Abia ulterior aceasta a fost transportată la spital.
Studenta a dorit ca a doua zi să-şi termine examenul chiar de pe patul de spital, parcurgând subiectele într-o cameră goală a unităţii medicale. Deşi starea ei de sănătate nu era una tocmai bună, tânăra a reuşit să ia examenul cu brio, notează dailymail.co.uk.
Brianna a vorbit deschis despre dificultăţile pe care le-a întâmpinat. Tânăra mămică este fericită nu doar pentru că a reuşit să devină avocat, ci şi pentru că a născut un băieţel perfect sănătos.
Examen cu peripeţii
- Fetiţă de 4 ani, ucisă în bătaie de propria mamă, în Prahova. Femeia cu probleme psihice mai are un bebeluş
- Mamă a patru copii, asasinată accidental în UK doar pentru că semăna cu colega de apartament: "Sunt 100% sigură...
- "Nu voi mai fi vreodată la fel fără tine". Mesajul unui soț îndurerat după ce soția sa a murit prinsă între...
- Simona, femeia găsită spânzurată în Iaşi, a ales să moară precum tatăl ei. Fiica a sunat-o de 30 de ori în...
- O mamă de 45 de ani din Iaşi, găsită spânzurată pe balcon, chiar de fiica ei. Simona nu îşi mai dorea să...
''Am participat la examen așezată pe prosoape, pentru că mi s-a rupt apa, iar cealaltă zi așezată pe un pachet de gheață, pentru că născusem cu o seară înainte. Am făcut toate acestea pentru că nu vedeam nicio altă opțiune de a-mi atinge obiectivele: să devin avocat și mamă'', a spus femeia.
Brianna se simte recunoscătoare pentru cei care au ajutat-o în momentele dificile.
''Soțul meu și prietenii de la facultatea de Drept mi-au oferit atât de multă încredere, încât am putut să trec linia de sosire chiar și în circumstanțe mai puțin decât ideale'', a spus tânăra mămică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰