Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ȘOCANT! De ce își decapitează Statul Islamic victimele

În urmă cu câteva luni, lumea nu știa mai nimic despre Statul Islamic. După ce a ocupat vaste teritorii din Siria și Irak, organizația teroristă a dominat presa internațională

de Redactia Observator

la 10.10.2014 , 12:26

În urmă cu câteva luni, lumea nu știa mai nimic despre Statul Islamic. După ce a ocupat vaste teritorii din Siria și Irak, organizația teroristă a dominat presa internațională

ISIL a căpătat notorietate după decapitarea jurnaliștilor americani James Foley și Steven Sotloff dar și a voluntarului britanic David Haines. Vinerea trecuta, o nouă victimă: un alt voluntar britanic, Alan Henning. Acum au amenințat că îl vor ucide și pe Peter Kassig, fost soldat american.

În viziunea lui Robert Pape, profesor de științe politice la Universitatea din Chicago, sălbăticia militanților ISIL are o logică strategică, conform unui articol publicat pe site-ul Politico. Acesta respinge ideea conform căreia execuțiile ar fi menite să intimideze Occidentul. De fapt, decapitarile reprezintă doar o strategie deliberată - una adoptată cu succes în 2004 de Abu Musab al-Zarqawi, fondatorul al Qaida în Irak, prin decapitarea americanului Nick Berg.

Articolul continuă după reclamă

De ce se folosesc jihadiștii de decapitări? Într-un cuvânt, publicitate, consideră specialistul american. Extremiștii caută să își contureze astfel o imagine de cel mai dur grup cu care ar putea lupta așa-numitul dușman suprem al Islamului.

Multe dovezi arată faptul că Statul Islamic aspiră mai degrabă la un control regional decât la unul internațional. Tocmai din acest motiv, FBI este mai îngrijorat în legatura cu micul grup desprins din al Qaida, Khorasan, care comite atacuri în Occident, decât de ISIL.

Scopul politic al extremiștilor este să câștige controlul asupra teritoriilor sunnite din Irak și Siria.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » ȘOCANT! De ce își decapitează Statul Islamic victimele