Antena Meniu Search
x

Oficialii ONU, îngrijorați de crimele de război care au loc în luptele dintre Israel și Hamas

Război Israel - Hamas. Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi-a exprimat vineri îngrijorarea cu privire la "crimele de război" care au fost şi sunt în continuare comise în conflictul dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas, relatează AFP. Israelul bombardează fără încetare Fâşia Gaza, controlată de Hamas, de la atacurile fără precedent ale mişcării islamiste din 7 octombrie asupra teritoriului israelian, care au făcut peste 1.400 de morţi, marea majoritate civili, potrivit autorităţilor israeliene, transmite Agerpres.

de Redactia Observator

la 27.10.2023, 15:53

Oficialii ONU, îngrijorați de crimele de război care au loc în războiul dintre Israel și Hamas - Profimedia

"Suntem îngrijoraţi că sunt comise crime de război. Suntem îngrijoraţi de pedepsirea colectivă a cetăţenilor din Gaza ca răspuns la atacurile atroce ale Hamas, care constituie şi ele crime de război", a declarat Ravina Shamdasani, purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva.

Bombardamentele asupra enclavei palestiniene de către forţele armate israeliene - care au instituit şi o blocadă aproape totală în Gaza - s-au soldat cu peste 7.000 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

"Pedeapsa colectivă este o crimă de război. Pedeapsa colectivă aplicată de Israel asupra întregii populaţii din Gaza trebuie să înceteze imediat", a adăugat purtătoarea de cuvânt, denunţând şi utilizarea explozibililor cu rază largă de acţiune în zonele dens populate.

"Niciun loc nu este sigur în Gaza. Forţarea oamenilor să-şi evacueze locuinţele în aceste circumstanţe (...) şi în timp ce aceştia sunt supuşi unui asediu total ridică îngrijorări serioase cu privire la transferurile forţate, care constituie o crimă de război", a adăugat oficialul ONU. "Atacurile fără discriminare ale grupurilor armate palestiniene, inclusiv lansarea de rachete asupra Israelului, trebuie să înceteze", a mai cerut ea.

Pe acelaşi subiect

ONU cere eliberarea ostaticilor și ajutor umanitar pentru civili

Aceste grupuri armate palestiniene "trebuie să elibereze imediat şi necondiţionat toţi civilii capturaţi şi încă reţinuţi. Luarea de ostatici constituie, de asemenea, o crimă de război", a mai spus Shamdasani.

Întrebată dacă se poate vorbi despre un genocid împotriva populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza, Shamdasani a subliniat că nu depinde de Înaltul Comisariat al ONU să decidă. "Calificarea altor crime trebuie într-adevăr făcută de un tribunal în cadrul unei proceduri independente", a răspuns ea.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Cum vă petreceţi Floriile?

Observator » Stiri externe » Oficialii ONU, îngrijorați de crimele de război care au loc în luptele dintre Israel și Hamas