Antena Meniu Search
x

Video Omenirea, martoră la scrierea istoriei. Marea Britanie a intrat sub domnia Regelui Charles al III-lea. Monarhul promite să fie un conducător neutru

Moment istoric în Capitala Marii Britanii. Pentru prima dată în ultimii 71 de ani, britanicii au asistat la proclamarea unui nou rege, Charles al treilea, devenit automat monarh, după moartea mamei sale, regina Elisabeta a doua. Iar acum, o lume întreagă aşteaptă să vadă ce fel de rege va fi. Ca prinţ moştenitor n-a reuşit să-şi păstreze neutralitatea, aşa cum cere sistemul monarhic constituţional. Tot azi, membrii Parlamentului britanic au depus jurământul de credinţă faţă de noul monarh. 

de Redactia Observator

la 10.09.2022, 19:31

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Este momentul în care Regatul Unit intră sub domnia regelui Charles al III-lea, moment istoric şi unic pentru toţi britanicii născuţi în ultimii 70 de ani. E prima dată când asistă la proclamarea unui rege. Într-o ceremonie sobră, după un ritual vechi de sute de ani, proclamaţia a fost semnată de aproximativ 700 de oficiali, printre ei şi Regina Consoartă, Camilla, şi noul prinţ de Wales, moştenitorul tronului, prinţul William. Pentru prima dată în istorie ceremonia a fost transmisă în direct. 

Dacă Charles va fi sau nu un rege calm şi răbdător e discutabil, mai ales în condiţiile în care azi a fost surprins gesticulând nervos, de mai multe ori, către unul dintre ajutoarele regale, să îi elibereze masa pe care urma să semneze proclamaţia. 

Apoi, britanicii se tem că nu va putea să-şi menţină neutralitatea, aşa cum a făcut mama sa şi aşa cum îi cere sistemul monarhic constituţional. În rolul de prinţ moştenitor, dacă o lege nu îi plăcea, trimitea scrisori critice parlamentarilor, iar de multe ori lăsa să se înţeleagă că lucrurile fie se vor întâmpla aşa cum vrea el, fie deloc.

Pe acelaşi subiect

Marea Britanie are un nou monarh

În 2015, presa a dezvăluit că Charles a primit documente confidențiale despre funcționarea internă a guvernului britanic pe care nici măcar miniștrii aleși nu le văzuseră.  Nu a rămas neutru nici în ce priveşte politica internaţională. Acum câţiva ani, l-a criticat pe Donald Trump, iar, mai recent, a condamnat invazia Rusiei în Ucraina. 

Reporter: Unii oameni v-au acuzat că vă amestecaţi prea mult (în chestiuni politice, n.r.)

Regele Charles: Nu mai spune! Am încercat să mă asigur că tot ceea ce fac este făcut aşa cum trebuie, dacă asta înseamnă că m-am implicat prea mult (politic, n.r.), atunci sunt foarte mândru de asta. 

Lipsa sa de neutralitate a devenit evidentă în așa-numita afacere a notițelor "Black Spider", din care reieşea că s-a implicat în chestiuni mult în afara atribuţiilor sale regale: de la comenzile de elicoptere militare în timpul Războiului din Irak până la "pescuitul ilegal al scoicilor din Patagonia". Aseară, în primul discurs ca rege în faţa naţiunii, Charles a promis să stea departe de politică

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

S-a asigurat însă că moştenirea sa politică va merge mai departe, cu un mesaj subtil către prinţul William, care îi va prelua îndatoririle de prinţ moştenitor. 

Regele Charles al III-leaAstăzi, sunt mândru să îl fac Prinț de Wales, țara al cărei titlu am avut marele privilegiu de a-l purta pe parcursul unei mari părți din viața și datoria mea. Cu Catherine lângă el, noul nostru Prinț și Prințesa de Wales vor continua, știu, să inspire și să conducă dialogurile noastre naționale. 

Martori la scrierea istoriei

Un alt lucru care îl diferenţiază de mama sa e faptul că nu se sfieşte să-şi arate sentimentele. Ieri, în prima întâlnire cu premierul Marii Britanii, Charles al III-lea a mărturisit public cum a resimţit moartea mamei sale.   

Regele Charles al III-lea: Este momentul de care mă temeam şi de care ştiu că şi alţii se temeau. Acum, să încercăm să ne asigurăm că totul va funcţiona (ca până acum, n.r.) Vino, vino! 

Una dintre primele provocări ale domniei sale va fi însă fără îndoială aceea de a le cuceri inimile britanicilor. Dacă, într-un sondaj din luna aprilie, mama sa era cel mai iubit şi popular membru al familiei regale, Charles era abia pe locul 7, după nora sa Kate, de exemplu, fiul William şi chiar tatăl lui Philip, care a murit în urmă cu un an şi jumătate. În rândul generaţiilor mai tinere, Charles este şi mai nepopular, abia pe locul 12 în top. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » Omenirea, martoră la scrierea istoriei. Marea Britanie a intrat sub domnia Regelui Charles al III-lea. Monarhul promite să fie un conducător neutru