Timp de 8 ani, un oraș întreg a fost terorizat de şase fraţi. Bărbații își hrăneau leii cu carnea victimelor: "Parcă erau o haită de hiene"
„Familia din Iad”, așa erau cunoscuți printre localnici frații Kani, care au terorizat ani de-a rândul un oraș din Libia. Cei șase bărbați și-au asigurat controlul asupra zonei torturând și masacrând bărbați, femei și copii.
- Timp de opt ani, un oraș din Libia a trăit sub teroarea a șase frați
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Timp de opt ani, orașul Tarhuna a fost un loc al groazei, controlat de familia Kani și de leii lor. Trei dintre frații Kani au murit, iar ceilalți au fost alungați, însă în urma lor au rămas zeci de morminte cu trupurile victimelor nevinovate, scrie BBC. Oamenii se tem și acum să vorbească despre ororile la care au fost martori, fiind amenințați în continuare de suporterii celor șase frați.
"Când erau împreună se comportau ca o haită de hiene"
Abdul-Khaliq, Mohammed, Muammar, Abdul-Rahim, Mohsen, Ali și Abdul-Adhim proveneau dintr-o familie săracă, însă au profitat de haosul care a cuprins Libia, după revoluția din 2011, și au devenit o autoritate în zonă.
“Cei șase erau niște oameni nemiloși, fără maniere. Statutul lor social era zero, în trecut”, a declarant un localnic. “Când erau împreună parcă erau o haită de hiene. Inclusiv între ei se băteau și se loveau cu bâte”.
După încetarea revoluției, majoritatea oamenilor din Tarhuna au rămas loiali lui Gaddafi. Dictatorul favorizase orașul, oferind oamenilor din familiile conducătoare locuri de muncă bune. Frații Kani au fost printre puținii care i-au sprijinit pe revoluționari - deși nu din idealism, ci din cauza unui conflict de 30 de ani cu niște veri, o familie de susținători ai lui Gaddafi.
După ce unul dintre frați a fost ucis, ceilalți au decis nu numai să îi pedepsească pe vinovați, ci să șe asasineze familiile. Încetul cu încetul au reușit să pună bazele în oraș unei miliții loiale lor.
“Teorizau oamenii fără niciun motiv întemeiat. Voiau doar să răspândească frica. Ucideau fără niciun motiv. Oricine li se opunea, murea”, povestește Hamza Dila'ab.
Una dintre victimele lor, Hanan Abu-Kleish, își amintește cum pe 17 aprilie 2017, frații Kani au dat năvala în casa lui și l-au întrebat cu cine este acasă. “Le-am răspuns că sunt singur, iar atunci unul dintre frați m-a tras în camera tatălui meu, unde se afla acesta și l-au ucis în fața mea. Am făcut tot ce mi-a stat în putere să-i opresc, dar ei l-au împușcat pur și simplu”. În aceeași zi, trei dintre frații lui Hanan și doi nepoți au fost uciși de subalternii familiei Kani.
Tot în 2017, frații Kani au organizat o paradă unde au defilat oamenii lor de încredere, înarmați și îmbrăcați în uniforme, dar și câțiva lei despre care cetățenii știau că erau hrăniți cu carnea victimelor familiei.
Într-o zi din decembrie 2019, o femeie din Tarhuna și-a văzut verișorul împușcat mortal de unii dintre subalternii familiei Kani. Aceștia i-au luat mașina 4x4. A doua zi, zece bărbați din aceeași familie au fost răpiți.
“Am înțeles motivul din spatele acestor crime. Familia mea se ocupa cu vânzarea de mașini, așa că ne-au atacat și ne-au jefuit pentru a folosi vehiculele noastre în război”, a declarant Rabia Jaballah, tânăra al cărui soț se afla printer victimele celor șase.
Fuga "familiei din Iad"
În iunie 2020, armata pro-guvernamentală a capturat Tarhuna, iar patru dintre frații Kani și miliția lor au fost puși pe fugă. La aflarea veștii, localnicii povestesc că peste oraș s-a așternut o atmosferă greu de descries în cuvinte.
“Dintr-odată ne-am făcut atât de multe speranțe. Nici nu am dormit în nopatea aceea, copii erau atât de fericiți”, își amintește Rabia.
Aceasta a povestit că, a doua zi, întreaga sa familie a mers la centrele de detenție construite de familia Kani, însă, spre groaza lor, închisoarea era goală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰