Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Oraşul european în care s-au înregistrat 27 grade Celsius. Valoare record pentru luna ianuarie în ultimul secol

O temperatură de 26,9°C a fost înregistrată luni după-amiază în oraşul Valencia din sud-estul Spaniei, o valoare record pentru luna ianuarie, potrivit Agenţiei spaniole de meteorologie (AEMET), care colectează astfel de date începând din anul 1869, informează AFP, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 28.01.2025 , 15:59

O temperatură de 26,9°C a fost înregistrată luni după-amiază în oraşul Valencia Spania, o ţară europeană aflată în prima linie a crizei climatice - Shutterstock

"26,9°C la această oră (puţin înainte de ora locală 14:00) la Observatorul din Valencia. Este cea mai ridicată valoare înregistrată în oraş în luna ianuarie în peste un secol şi jumătate de date meteo colectate începând din 1869. Precedentul record era de 26,6°C şi fusese înregistrat pe 22 ianuarie 2018", a anunţat AEMET printr-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X.

Potrivit AVAMET, filiala AEMET din Valencia, aceste temperaturi ridicate au fost înregistrate în special sub acţiunea unui vânt puternic ce bate din vest.

"Noapte excepţional de caldă pe coastă şi aproape de Golful Valenciei din cauza vântului din vest", semnalase deja AVAMET, luni dimineaţă, pe reţeaua de socializare X. "Anumite localităţi din Valea Albaida (la circa 80 de kilometri sud de Valencia - n.red.) au înregistrat cea mai călduroasă noapte de ianuarie de când am început să colectăm astfel de date", au adăugat reprezentanţii agenţiei spaniole.

Articolul continuă după reclamă

Episoade de căldură tot mai accentuate

Spania, o ţară europeană aflată în prima linie a crizei climatice, se confruntă în perioada estivală cu episoade de căldură devenite tot mai accentuate în ultimii ani, care îi îngrijorează pe oamenii de ştiinţă, deşi este o ţară obişnuită cu temperaturi ridicate.

Astfel, 2024 a ocupat locul al treilea în clasamentul celor mai călduroşi ani înregistraţi în Spania de la începutul măsurătorilor meteorologice, cu o temperatură medie de 15°C, fiind depăşit din acest punct de vedere doar de anii 2022 (temperatură medie de 15,5°C) şi 2023 (temperatură medie de 15,2°C), potrivit AEMET. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ar trebui relaxate regulile privind consumul de alcool pe stadioanele din România?
Observator » Ştiri externe » Oraşul european în care s-au înregistrat 27 grade Celsius. Valoare record pentru luna ianuarie în ultimul secol