Pactul AUKUS nu e un obstacol de netrecut în relaţia dintre Franţa şi Marea Britanie. "Propuneri de cooperare", pentru a depăşi criza submarinelor nucleare
Premierul britanic, Boris Johnson, a convenit vineri cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, să coopereze strâns pentru depăşirea tensiunilor generate de parteneriatul dintre Australia, Marea Britanie şi SUA (AUKUS), din cauza căruia Parisul a pierdut un contract privind livrarea de submarine.
Boris Johnson şi Emmanuel Macron "au reafirmat importanţa relaţiei dintre Marea Britanie şi Franţa şi au convenit să continue colaborarea strânsă în întreaga lume", a transmis Guvernul Marii Britanii după o convorbire telefonică a celor doi lideri, potrivit MEDIAFAX. "Premierul britanic a exprimat intenţia restabilirii cooperării între Marea Britanie şi Franţa, în conformitate cu valorile şi cu interesele noastre comune: în domeniul climei, în zona Indo-Pacifică, în combaterea terorismului", a comunicat, la rândul său, Preşedinţia Franţei, conform Agenţiei France-Presse. "Preşedintele Franţei i-a transmis premierului britanic că aşteaptă propuneri de cooperare", a subliniat Palatul Élysée.
Tensiuni după parteneriatul AUKUS
Statele Unite, Marea Britanie şi Australia au semnat un parteneriat de securitate (AUKUS) în zona Indo-Pacifică, pentru a ajuta Australia să se doteze cu submarine nucleare de fabricaţie americană. SUA, Marea Britanie şi Australia au semnalat că nu este vorba de staţionarea de arme nucleare pe teritoriul australian, ci de utilizarea sistemelor de propulsie nucleară pentru submarine militare. Franţa este profund nemulţumită că, în contextul noului acord, Australia va renunţa la un contract pentru achiziţionarea de submarine militare franceze. Preşedintele Emmanuel Macron a decis chemarea pentru consultări a ambasadorilor Franţei din SUA şi Australia. Ulterior, după o conversaţie cu preşedintele SUA, Joseph Biden, Emmanuel Macron a decis retrimiterea ambasadorului la Washington şi reluarea cooperării. Ambasadorul din Marea Britanie nu a fost rechemat. "Este cunoscut oportunismul permanent al britanicilor. În această afacere, Marea Britanie este un fel de a cincea roată la căruţă", a afirmat acum câteva zile Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe.
Jean-Yves Le Drian a semnalat că Franţa intenţionează să propună reconfigurarea Alianţei Nord-Atlantice. "NATO a iniţiat un proces de reflecţie, la cererea preşedintelui Franţei, asupra bazelor Alianţei. Viitorul summit NATO va avea loc la Madrid şi va fi stabilită o nouă concepţie strategică. Iar ce se va întâmpla va fi în funcţie de această concepţie. Dar, în acelaşi timp, Europa se va dota cu propria direcţie strategică, iar acest lucru va fi responsabilitatea Franţei în primul semestru din 2022", a subliniat Jean-Yves Le Drian. Franţa va exercita Preşedinţia Consiliului UE în primul semestru din 2022.
La rândul său, Uniunea Europeană a semnalat, în contextul recentelor dispute cu SUA, că va accelera eforturile pentru consolidarea autonomiei strategice, pledând totuşi pentru măsuri de consolidare a încrederii în relaţia cu Washingtonul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰