Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pakistan, membru al Commonwealth, va ține o zi de doliu după moartea Reginei Elisabeta a II-a

Pakistanul va respecta luni o zi de doliu pentru regina Elisabeta a II-a, a anunţat duminică premierul pakistanez Shahbaz Sharif, potrivit News.ro.

de Redactia Observator

la 11.09.2022 , 17:30

Pakistanul va respecta luni o zi de doliu pentru regina Elisabeta a II-a Pakistan, membru al Commonwealth, va ține o zi de doliu după moartea Reginei Elisabeta a II-a - Profimedia

Într-o declaraţie publicată de biroul premierului, s-a anunţat că drapelul naţional va fi arborat luni la jumătate de catarg în tot Pakistanul, în memoria reginei Elisabeta a II-a.

Pakistanul este membru al Commonwealth, pe care regina l-a condus în timpul domniei sale de 70 de ani. Commonwealth-ul este o asociaţie voluntară de 56 de ţări independente şi egale care lucrează împreună pentru a urmări obiective comune care promovează dezvoltarea, democraţia şi pacea, potrivit asociaţiei. 

Rădăcinile sale datează din Imperiul Britanic, dar orice ţară poate adera la Commonwealth-ul modern. Regele Carol al III-lea va deveni acum şeful Commonwealth-ului, deşi aceasta nu este o poziţie ereditară, după ce succesiunea sa la acest rol a fost convenită de liderii Commonwealth-ului la o reuniune care a avut loc la Londra în 2018.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Pakistan, membru al Commonwealth, va ține o zi de doliu după moartea Reginei Elisabeta a II-a