Papa Francisc a invitat la masă 1.200 de oameni săraci şi fără adăpost, într-una din sălile de audienţe de la Vatican
Evenimentul a fost prilejuit de prima Zi Mondială a Săracilor, care va fi marcată, de acum înainte, de biserica romano-catolică.
Evenimentul a fost prilejuit de prima Zi Mondială a Săracilor, care va fi marcată, de acum înainte, de biserica romano-catolică. Suveranul pontif doreşte să atragă atenţia catolicilor din toată lumea asupra situaţiei celor nevoiaşi.
Invitaţii Papei au venit atât de la Roma şi din diferite regiuni ale Italiei, cât şi din Franţa, Spania, Germania şi Polonia. Săraci, şomeri sau lipsiţi de adăpost, cu toţii au fost primiţi cu bunăvoinţă de suveranul pontif.
Acesta a acceptat toate invitaţiile de a se fotografia alături de ei, înainte de a se aşeza la mesele întinse în sala Paul al Şaselea de la Vatican.
Papa Francisc: "Cu sufletele pline de bunăvoinţă şi prietenie faţă de aproapele nostru, să împărţim această masă cu urări de bine unul faţă de celălalt."
Meniul a fost ales de bucătarul-şef al Papei, cel care pregăteşte mesele oficiale în timpul reuniunilor internaţionale de la Vatican. Invitaţii au avut parte de mâncăruri la care, în mod obişnuit, nici nu pot visa: paste în sos tomat, peşte cu măsline, brânză veneţiană, friptură de viţel cu legume şi, ca desert, tiramisu, tot în stil veneţian.
Papa a dorit să marcheze, în acest fel, prima Zi Mondială a Săracilor, pe care a înscris-o în calendarul bisericii catolice.
Papa Francisc: "O binecuvântare pentru toţi cei ce iau loc, acum, la masă, la Roma. Roma este plină de asemenea evenimente. Urări de bine tuturor şi aplauze."
Suveranul pontif a celebrat, cu acelaşi prilej, o liturghie solemnă în bazilica Sfântul Petru. Papa Francisc doreşte ca toţi cei peste 1,2 miliarde de catolici din lume să se preocupe de soarta celor săraci şi marginalizaţi, unul din elementele centrale ale pontificatului său.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰