Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Grecia amenințată de incendii. Atenţionare de călătorie pentru turişti

Au restricţii de pandemie, acum au şi incendii. Cu asta se confruntă turiştii care merg în Grecia zilele acestea.

de Redactia Observator

la 05.09.2020 , 11:57

  • Alerta a fost primită şi de o româncă aflată în apropiere de regiunea Attica.
  • De teamă ca istoria să nu se repete, autorităţile elene au luat deja primele măsuri.

Ministerul de Externe de la Bucureşti a emis o atenţionare de călătorie care vizează insulele Corfu, Kefalonia, Zakynthos şi Rodos. Românii aflaţi în vacanţă au primit deja mesaje pe telefonul mobil.

Alerta a fost primită şi de o româncă aflată în apropiere de regiunea Attica, acolo unde cel mai letal incendiu din istoria Europei a mistuit mai multe localităţi şi a ucis peste 100 de oameni, în urmă cu doi ani. De teamă ca istoria să nu se repete, autorităţile elene au luat deja primele măsuri.

Flavia, româncă stabilită în Grecia: Am primit alerta obişnuită pe telefon. Este unul dintre parcurile dintr-un cartier Nea Philadelphia, care este destul de mare şi plin de pini uscaţi, şi la intrare este pus un anunţ în care este sfătuită lumea să nu intre în interiorul parcului. Există riscul fiind vegetaţia foarte uscată, dar deocamdată ca şi incendii în zona Attica, încă nu! Sperăm să nu fie!

Vezi și

Vegetaţia uscată, rafalele de vânt şi temperaturile de peste 35 de grade Celsius sunt condiţiile prielnice pentru izbucnirea incendiilor.

Printr-o campanie de informare, Garda Civilă a Greciei îndeamnă oamenii să nu facă grătare sau focuri de tabără în perioada aceasta, să-şi ude din plin vegetaţia de pe lângă casă.

Flavia, româncă stabilită în Grecia: Sunt zone de pe anumite insule, în care sunt drumuri care duc spre satele de pe deal şi este un pic riscant. E mai bine să ştii că te expui la nişte riscuri dacă te duci pe drumurile forestiere, pe satele de munte.

Weekend-ul trecut, un incendiu uriaş a izbucnit lângă cetatea antică din Mycene, aflată la 120 de kilometri de Atena. Patru avioane şi două elicoptere au fost mobilizate pentru stingerea flăcărilor, iar de la sol zeci de pompieri au intervenit.

Ioannis Maltezos, guvernatorul adjunct al regiunii: Este un incendiu uriaş! Văd că a ajuns deja în situl arheologic!

Pe lista zonelor de risc au fost incluse şi destinaţiile precum Corfu, Kefalonia, Zakynthos, Rodos, dar şi regiunea centrală a Greciei şi cea a Mării Egee.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Grecia amenințată de incendii. Atenţionare de călătorie pentru turişti