Antena Meniu Search
x

Un dispozitiv explozibil rudimentar a fost descoperit în Franţa sub trei camioane ale producătorului de ciment Lafarge

Şase sticle de benzină şi un ”dispozitiv de aprindere rudimentar” au fost descoperite joi sub mai multe camioane aparţinând producătorului de ciment.

Şase sticle de benzină şi un ”dispozitiv de aprindere rudimentar” au fost descoperite joi sub mai multe camioane aparţinând producătorului de ciment franco-elveţian Lafarge, în arondismentul al XIX-lea al Parisului, au declarat surse apropiate anchetei pentru AFP.

Al doilea district al Poliţiei Judiciare (DJP) din Paris a preluat ancheta. Parchetul Parisului a deschis o anchetă în flagrant sub acuzaţia de tentativă de distrugere prin incendiere, potrivit unei surse judiciare.

”Muncitori au descoperit sticlele, la intarea în serviciu, joi dimineaţa”, a precizat o sursă aporpiată anchetei.

Genişti de la Laboratorul Central al Prefecturii Poliţiei au intervenit imediat la această fabrică de ciment, în nord-estul Parisului, care se învecinează cu Canalul Ourcq şi bulevardul de la periferia Porţii Pantin.

Pe acelaşi subiect

Un perimetru de securitate a fost instituit.

Această descoperire are loc după cea a unor butelii de gaz echipate cu un dispozitiv de incendiere, într-un imobil din arondismentul al XVI-lea al Parisului, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

În acest dosar, şase persoane - dintre care două au fişe de radicalizare -  au fost plasate în arest preventiv.

”Sistemul de aprindere descoperit sub camioane, rudimentar, nu are a priori nimic a face cu cel descoperit pe buteliile de gaz în arondismentul al XVI-lea”, a adăugat o sursă apropiată anchetei.

În septembrie 2016, cinci butelii de gaz pline - fără dispozitiv de incendiere - au fost descoperite într-o maşină, în centrul Parisului, nu departe de Catedrala Notre-Dame.

Un comando de femei, dirijat din Siria de către gruparea Statul Islamic, a fost arestat atunci.

Grupul Lafarge - care a fuzionat cu grupul elveţian Holcim în 2015 - este acuzat că a finanţat în mod indirect grupări armate în această ţară - inclusiv gruparea Statul Islamic.

O procedură judiciară, încredinţată unui număr de trei judecători de instrucţie - este în curs în legătură cu o finanţare a terorismului.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Un dispozitiv explozibil rudimentar a fost descoperit în Franţa sub trei camioane ale producătorului de ciment Lafarge