Parteneriatul cu Rusia este solid, anunță Arabia Saudită. Cele două țări au anunțat o nouă scădere a producției de petrol pentru a-și crește profiturile
Ministrul saudit al Energiei, prinţul Abdulaziz bin Salman, a declarat într-o conferinţă de presă recentă faptul că colaborarea dintre ţara sa şi Federaţia Rusă este solid în cadrul OPEC+ şi că ambele state vor face "tot ce este necesar" pentru a susține piața mondială a petrolului asta după ce cele două țări au redus, din nou exporturile de petrol, într-o încercare de crește prețurile la nivel global, notează Reuters.
În ciuda încercărilor ruso-saudite de a crește prețul petrolului pe piețele mondiale prin scăderea exporturilor, rezultatele obținute au fost de scurtă durată. În plus, miercuri dimineață, prețul țițeiului Brent a scăzut cu 1% la 75,30 dolari pe baril. Un astfel de preț, spun experţii, este prea mic pentru țările de OPEC+ care ai nevoie de profiturile din hidorcarburi pentru a-şi susţine bugetele.
Statele Unite, cel mai mare producător de petrol din afara OPEC +, a solicitat în mod repetat grupului să stimuleze producția pentru a ajuta economia globală și a criticat cooperarea dintre Arabia Saudită şi Rusia. Dar saudiţii au ignorat în mod repetat apelurile SUA, iar prințul Abdulaziz a declarat miercuri că noile reduceri comune ale producției de petrol convenite cu Moscova săptămâna aceasta au dovedit din nou că scepticii greşesc.
"O parte din ceea ce am făcut cu ajutorul colegilor noștri din Rusia a fost, de asemenea, să atenuăm latura cinică a spectatorilor cu privire la ceea ce se întâmplă între Saudi și Rusia cu privire la această problemă specifică", a spus prințul Abdulaziz.
Agenția Internațională pentru Energie a declarat că se așteaptă ca piața petrolului să se restrângă în a doua jumătate a anului 2023, în parte din cauza reducerilor OPEC +. Analiștii de la Morgan Stanley și-au redus miercuri prognoza prețurilor petrolului, spunând că, în timp ce au anticipat o scădere a stocurilor în 2023, prognozează un excedent în prima jumătate a anului 2024, cu oferta non-OPEC în creștere mai rapidă decât cererea. Reducerile suplimentare ale producţiei de petrol ar trebui să fie suficiente pentru a ajuta la echilibrarea pieței petrolului, a declarat miercuri ministrul energiei din Emiratele Arabe Unite, Suhail Al Mazrouei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰