Patru persoane au murit şi una a fost rănită, după un accident al unui balon cu aer cald, în New Mexico
Tragedie în New Mexico, Statele Unite, unde patru persoane au murit şi o alta a fost rănită grav, într-un accident al unui balon cu aer cald, după ce aparatul de zbor a lovit o linie de înaltă tensiune.
Balonul a coborât într-un colț de stradă în cartierul West Side din Albuquerque, sâmbătă la 7 dimineața, la aproximativ șase mile de Aeroportul Internațional Sunport Albuquerque.
Se crede că acesta a fost suflat de vânt în liniile electrice, determinându-l să ia foc și coșul să se separe. Acesta din urmă a aterizat pe pământ în flăcări. Restul de balon a fost găsit în curtea unei case, la aproximativ o milă distanță.
“Din nefericire, patru persoane au murit din cauza rănilor provocate de accident. O altă persoană a fost transportată la un spital local şi este acum în stare critică şi instabilă”, a comunicat poliţia din Albuquerque pe Twitter.
Tragedie uriaşă: Patru morţi
- O mamă a doi copii a murit într-un cumplit accident rutier, în Anglia: „Era un spirit liber şi îşi adora...
- Un motociclist din Bihor a murit la 46 de ani, în urma unui accident petrecut în judeţul Alba. Bărbatul nu a avut...
- O şoferiţă băută din Iaşi a aterizat cu maşina în Lacul Ciric. Femeia a fost salvată în ultimul moment de...
Cinci persoane se aflau în balon: Doi bărbaţi şi două femei, inclusiv pilotul, sunt printre victime, în timp ce o a cincea persoană a ajuns în stare gravă la spital.
Incidentul a provocat o pană de curent. În jur de 13.000 de locuitori au fost lipsiţi de electricitate în urma accidentului, a anunţat compania locală de electricitate, PNM.
Ulterior, aceasta a informat că pana a fost remediată “pentru toţi clienţii afectaţi”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰