Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Peste 6 milioane de ucraineni au fugit în străinătate de la începutul invaziei trupelor lui Putin

Mai mult de şase milioane de ucraineni au fugit din ţara lor de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie, a informat joi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), informează AFP.

de Redactia Observator

la 13.05.2022 , 08:54

- Getty Images

Până în data de 11 mai, 6.029.705 ucraineni au căutat refugiu iniţial în ţările limitrofe, înainte de a-şi continua de cele mai multe ori periplul, potrivit site-ului dedicat al UNHCR. Polonia găzduieşte de departe cel mai mare număr de refugiaţi: 3.272.943 la 11 mai, notează Agerpres

Femeile şi copiii, 90% dintre refugiaţi

Femeile şi copiii reprezintă 90% dintre aceşti refugiaţi, bărbaţii între 18 şi 60 de ani, care ar putea fi mobilizaţi, neavând dreptul să plece din Ucraina. Fluxul zilnic de refugiaţi s-a redus în mod considerabil de la începutul ostilităţilor.

Articolul continuă după reclamă

În luna martie, erau aproape 3,4 milioane de ucraineni fugiţi din ţara lor, adesea în mare grabă şi având asupra lor puţine lucruri personale. În aprilie, erau cu 1,5 milioane mai mulţi cei care au ales să fugă de lupte şi de violenţe. De la începutul lunii, aproape 493.000 de ucraineni au traversat frontiera pentru a găsi refugiu în altă ţară.

Potrivit estimărilor ONU publicate la sfârşitul lui aprilie, circa 8,3 milioane de persoane ar putea fugi anul acesta din Ucraina. La aceşti refugiaţi se adaugă circa 8 milioane de strămutaţi în interiorul Ucrainei, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Peste 6 milioane de ucraineni au fugit în străinătate de la începutul invaziei trupelor lui Putin