Video Peste 800 de hectare din pădurea Fontainebleau s-au făcut scrum. 900 de oameni, evacuaţi din calea flăcărilor
Franța mobilizează pompieri din toată țara pentru a stinge un incendiu în apropiere de Paris, în celebra pădure Fontainebleau. Aproape o mie de persoane au fost deja evacuate. Probleme cu incendiile sunt și în Spania sau Italia, unde răul e dublat și de valul de caniculă extrem.
Peste 800 de hectare din legendara pădure Fontainebleau, fostul teren de vânătoare al regilor Franței, s-au făcut scrum. 900 de oameni au fost evacuați de urgență.
Imaginile din satelit au surprins coloane de fum uriașe, care au forțat închiderea autostrăzii ce leagă Parisul de Lyon și de sudul țării. 30 de trenuri de mare viteză au fost anulate, deviate sau au avut întârzieri, iar 150 de cai de la un centru ecvestru au fost evacuați cu ajutorul armatei.
"Erau flăcări peste tot, era foarte cald, nu puteam nici măcar să fixez un oblon, nu era posibil. M-a cuprins o panică îngrozitoare, am simțit că mă sufoc", spune un martor.
"Avansa cu o viteză de neimaginat! În 5 minute, flăcările au ajuns pe terasa mea. Mi-a fost foarte frică, a fost înfricoșător", spune un alt martor.
Situată la doar 70 de kilometri de Paris, pădurea Fontainebleau este un adevărat plămân natural. Atrage anual 18 milioane de vizitatori, de două ori mai mult decât muzeul Luvru, și este pomenită în romanele marilor autori francezi.
Alte incendii continuă să afecteze centrul și sudul Franței, acolo unde activează și pompierii români. 26 de departamente sunt în alertă roșie de caniculă, iar alte 58 vor fi în alertă portocalie.
Flăcările s-au apropiat de toate marile oraşe din Sicilia
În acest timp, flăcările dau de furcă autorităților și în Croația. În Sicilia, flăcările s-au apropiat de toate marile orașe, Palermo, Catania și Siracuza.
"Saltele, lucruri din plastic, inflamabile, cărora li se dau foc fix în zilele astea, în care bate vântul", spune un martor.
Un incendiu a izbucnit și în zona Solfatara, iar fumul a fost vizibil până în Napoli. Peste 60 de pompieri, sprijiniți de două elicoptere, s-au luptat cu flăcările.
Alte patru orașe au intrat sub cod roșu de caniculă - Florența, Torino, Brescia și Perugia. Valul de căldură va continua până la sfârșitul săptămânii.
În Spania, premierul a vizitat regiunea Andaluzia și a observat din aer pagubele lăsate în urmă de unul dintre cele mai grave incendii în istoria țării. Cel mai recent bilanț este de 13 morți.
